marți, 18 noiembrie 2014

Juniorii mici s-au lansat în marea performanţă la arena de popice CFR Iaşi



Timp de două zile, pe 14 şi 15 noiembrie 2014, arena de popice CFR Iaşi a găzduit Competiţia Naţională de Juniori Mici (U 14), cu participarea a 29 de sportivi, la fete şi băieţi. Printre ei s-au aflat şi trei ieşeni de la echipa CFR Olimpia ACB, Ana Hărmănescu în competiţia feminină şi Ştefan Ouatu şi Sabin Ciobanu în cea masculină, toţi aflaţi la debut de carieră.
În prima zi de concurs, toţi sportivii au lansat 100 bile la plin, iar în cea de-a doua au fost lansate 60 bile la plin.
Pe podium s-au clasat micii sportivi de la Electromureş Romgaz Tg. Mureş (locul 1 şi 3) şi Siderurgica Hunedoara (locul 2) – la fete, respectiv CSM Câmpia Turzii (locul 1 şi 3) şi Electromureş Tg. Mureş (locul 2) – la băieţi.
Vedeta competiţiei a fost mureşeanca Seres Bernadett, care a avut un rezultat de 905 popice doborâte, mai valoros chiar şi decât învingătorul în competiţia băieţilor, care a fost Emilian Onaca (CSM Câmpa Turzii), care a avut un rezultat de numai 841 popice doborâte.  
Clasamentele finale au fost următoarele:
JUNIOARE (U 14):
1. SERES BERNADETT – 580 p.d. (la 100 bile) + 325 p.d. (la 60 bile) = 905 p.d.
2. BUDOI NOEMI - 552+331=883 p.d.
3. LORINCZI ADRIENN - 524+317=841 p.d.
4. DUMITRU MIHAELA - 495+324=819 p.d.
 5.VITA ANITA - 531+282=813 p.d.                                 
6. POPA ALEXANDRA - 492+309=801 p.d.
7. VOICU MARIANA - 496+304=800 p.d.
8. KALI ERIKA - 451+318=769     p.d.
9. BALOSIN ANA - 475+281=756 p.d.
10. CARAMIDARIU A. - 438+299=737 p.d.                                               
11. MUSTEA TEODORA - 455+271=726 p.d.
12. MIHAI ŞTEFANIA - 420+277=697 p.d.
13. BRUTARU GEORGIANA - 370+238=608 p.d.
14. HĂRMĂNESCU ANA - 343+210=553 p.d.
15. IONIŢĂ DENISA - 303+163=466 p.d.
16. DINU ANDREEA - 379+ 0=379 p.d.
JUNIORI (U 14):
1. ONACA EMILIAN – 537 (la 100 bile) + 304 (la 60 bile) = 841 p.d.
2. SZASZ ATTILA - 514+326=840 p.d.
3. MIHĂŞAN CRISTIAN - 508+304=812 p.d.
4. SZASZ TIBOR - 498+299=797 p.d.
5. KOTO KALMAN - 512+280=792 p.d.
6. OUATU ŞTEFAN - 488+301=789 p.d.
7. CIOBANU SABIN - 477+268=745 p.d.
8. POPA IONUŢ - 422+295=717 p.d.
9. ŞOANCĂ ALIN - 420+267=687 p.d.
10. NICOLA MARCO - 393+268=661 p.d.
11. GRIGOROIU IULIAN - 387+269=656 p.d.
12. BUNBANAC MARIUS - 396+194=590 p.d.
13. POPA TEODOR - 359+210=569 p.d.
La finalul competiţiei, cel mai bine clasat sportiv ieşean în turneul de la arena CFR, Ştefan Ouatu (14 ani, elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Dealul Copoului) ne-a declarat: „Am avut emoţii mari, le-am depăşit cu greu, dar în final am făcut un rezultat bun pentru un început de carieră ca sportiv popicar”.
Sportivilor clasaţi pe podium, Federaţia Română de Popice-Bowling, reprezentată de secretarul general Constantin Stamatescu, le-a decernat cupe, medalii şi diplome, iar clubul CFR Iaşi a oferit diplome de participare pentru toţi juniorii prezenţi în competiţie, la fete şi băieţi.
Tot la arena CFR Iaşi, la finalul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, pe 22 noiembrie, de la ora 13.00, va avea loc un eveniment sportiv la nivel internaţional, prin meciul de popice dintre CFR Olimpia ACB Iaşi şi Racing Club Strasbourg (Franţa), din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, intrarea spectatorilor fiind liberă. Arbitrul principal va fi Gheorghe Blasicz, din Mediaş.

* La Ploieşti s-au derulat Campionatele Naţionale Individuale pentru senioare

Arena Conpet din Ploieşti a găzduit recent, pe 15 şi 16 noiembrie 2014, Campionatele Naţionale Individuale de popice, cu participarea sportivelor de la Conpet Petrolul Ploieşti, Electromureş Romgaz Tg. Mureş şi Rapid Bucureşti.
Pe podium, la cele trei probe de concurs s-au clasat următoarele sportive:
- Individual clasic (24 concurente):
1. DOGARU LUMINIŢA (Conpet Petrolul Ploieşti) – 559 p.d.;
2. BORNET  ALEXANDRINA RODICA (Electromureş Rongaz Tg. Mureş) – 545 p.d. (181 p.d. la izolat);
3. SUCIU ALINA (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) – 545 p.d. (176 p.d. la izolat).
- Sprint (25 concurente):
1. GYERESI ANNA (Electromureş Romgaz Tg. Mureş);
2. ROMAN  DALIA (Electromureş Romgaz Tg. Mureş);
3. MIHAI  ELENA (Conpet Petrolul Ploieşti) şi ŞCHIOPESCU ŞTEFANIA (Rapid Bucureşti).
- Tandem (12 perechi):
1. BACIU DOINA VICTORIŢA - DUKA TILDA (Electromureş Romgaz Tg. Mureş);
2. BĂICOIANU ANDREEA - ENESCU MARIA (Rapid Bucureşti);
3. PREDA MIRABELA ADINA - BĂRDIŢĂ BIANCA ELENA (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) şi SAMSON CRISTINA - MIHAI ELENA (Conpet Petrolul Ploieşti).
Instructorul sportiv al competiţiei a fost Ion Borlovan, de la FR Popice-Bowling.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu