joi, 15 ianuarie 2015

A treia victorie consecutivă pentru echipa de futsal CSMS Iaşi


Echipa CSMS Iaşi în Sala Sporturilor din Lazărea

Până sâmbătă, 17 ianuarie 2015, echipa de primă ligă CSMS Iaşi, la fotbal în sală, se află într-un cantonament de pregătire la Gheorgheni, cu jocuri amicale susţinute în Sala Sporturilor din Lazărea (jud. Harghita), o localitate aflată la circa 7 km distanţă.
Joi seara, pe 15 ianuarie, în cel de-al treilea meci de pregătire susţinut în această perioadă, CSMS Iaşi a învins o selecţionată din Lazărea cu scorul de 11-2 (5-0), obţinut astfel cel de-al treilea succes consecutiv.
Golurile ieşenilor au fost reuşite de Alexandru Pricop, Bogdan Baboi (de 3 ori), Abel (de 2 ori), Narcis Cataramă, Valentin Pricop, Radu Guţu, Andrei Despan şi Toni. A arbitrat ieşeanul Vlad Baban, aflat şi el într-un „cantonament de pregătire fizică” cu formaţia moldavă.
CSMS Iaşi a utilizat în meciul de astăzi următoarea formulă de echipă: Marius Chiriac – Bogdan Baboi, Eduard Săvoaia, Alexandru Pricop, Valentin Pricop, apoi Ioan Grigoraş – Garriga Mora Abel „Abel”, Jodas Vives Antoni „Toni”, Radu Guţu, Andrei Despan, Narcis Cataramă.
Nu a jucat Radu Pisică, care s-a accidentat în timpul cantonamentului şi a revenit la Iaşi, pentru refacere.
Pe banca tehnică a formaţiei din Dealul Copoului s-au aflat antrenorul principal Nelu Stancea, preparatorul fizic Florin Trofin şi delegatul Ştefan Tudorache.
Din tabăra echipei CSMS Iaşi am consemnat următoarele declaraţii:
- Andrei Despan: „Facem aici, la Gheorgheni şi Lazărea un cantonament extrem de reuşit, destul de greu, cu multă alergătură pentru o condiţie fizică cât mai bună, dar care ne va ajuta în campionat. Avem condiţii super de pregătire şi asta contează mult. Cei doi tineri jucători spanioli veniţi la începutul acestui an la noi (NR-Abel – 20 ani şi Toni – 19 ani) sunt băieţi buni şi muncitori, care s-au integrat bine în colectivul nostru. În campionat ne dorim un loc în play-off, deci în primele 8 clasate, noi fiind acum pe locul 7. Dorim să câştigăm toate meciurile de pe teren propriu şi să scoatem puncte în deplasare. Sper să ajungem cât mai sus la finalul sezonului”;
- Nelu Stancea: „Avem un cantonament de pregătire reuşit, am câştigat şi cele trei jocuri amicale şi asta e bine. Vineri mai avem două antrenamente, sâmbătă mai facem unul şi apoi plecăm acasă, unde ne vom continua pregătirea. Pe 25 ianuarie, în deplasare, vom juca cu echipa campioană Autobergamo Deva, apoi vom evolua acasă cu CS Muncitorul Reşiţa şi vom sta o etapă în campionat. În Cupa României avem din nou un meci dificil, în deplasare, cu deţinătoarea trofeului, CS City’us Târgu Mureş. Vom căuta să jucăm futsal de calitate în fiecare meci !”.
După jocul de la Deva, echipa de futsal CSMS Iaşi va fi prezentă şi la Gala Excelenţei Sportului Ieşean, programată marţi, pe 27 ianuarie 2015, de la ora 17.00, în sala mare de spectacole a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, care va putea fi vizionată în direct şi pe TVR Iaşi.  
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu