marți, 3 februarie 2015

Penicilina Iaşi doreşte cel puţin un punct în ”Ştefan cel Mare” !



Miercuri, 4 februarie, este programată etapa a XV-a a Diviziei A1 de volei feminin. Formaţia ieşeană Penicilina (aflată în prezent pe locul 9) va evolua la Bucureşti, în compania echipei Dinamo Romprest (ocupantă a poziţiei a 5-a). Voleibalistele pregătite de Rareş Puni, Ioan Lazariuc şi Tatiana Popa au avut o perioadă încărcată, cu câte două antrenamente pe zi, dar si cu examene universitare susţinute de jucătoarele care sunt studente. Pentru meciul din Capitală, Penicilina a deplasat lotul complet şi vizează obţinerea unui punct pentru a se apropia de locul 7. Colectivul tehnic mizează pe forma bună a sportivelor care formează sextetul de bază , fapt relevat în ultima săptămână de pregătire. Partida cu Dinamo se va disputade la ora 14,00 în sala clubului gazdă, va fi arbitrată de cuplul Marius Ştefurac – Laurenţiu Marcu (ambii din Ploieşti), observatorul federal fiind Traian Marinescu (Bucureşti).
Celelalte partide ale rundei cu nr. 5, programate în perioada 3-5 februarie, sunt: CSM Târgovişte - CS Volei Alba-Blaj, Unic Piatra Neamţ - CSU Medicina Târgu Mureş, CSM Satu Mare - "U" Cluj, CSM Bucureşti - SCMU Craiova, CSM Lugoj - Ştiinţa Bacău.
Pentru Penicilina, întâlnirea din etapa următoare cu CSM Lugoj, care ar fi trebuit să aiba loc sâmbătă, 7 februarie 2015, la Iaşi, a fost amânată pentru marţi, 10 martie, din cauza faptului că Sala Polivalentă este ocupată cu activităţi „comerciale”, care nu au legătură cu sportul !
În Divizia A2 Est de volei feminin, în penultima etapă a sezonului regulat, Ştiinţa Miroslava va evolua sâmbătă, 7 februarie, tot în Capitală, împotriva formaţiei Dinamo Romprest II Bucureşti.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu