luni, 20 aprilie 2015

Arte vizuale şi literatură umoristică de bună calitate la Asociaţia literară Păstorel din Iaşi !




Şedinţa din luna aprilie 2015 a Asociaţiei literare Păstorel a fost găzduită de sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi, acolo unde directorul grupării moldave, comandorul Mihai Batog-Bujeniţă, a „decolat” în forţă cu prezentarea ultimelor activităţi artistice la care au fost implicaţi membrii asociaţiei. Printre cele mai reprezentative ar fi participarea scriitorilor ieşeni la târgul de carte LIBREX 2015, lansarea revistei Meridianul Cultural Românesc la Casa Corpului Didactic din Iaşi, acţiuni culturale la Comunitatea Evreilor din Iaşi, participarea la consfătuirea UZPR şi acţiuni comune cu Biblioteca Judeţeană din Iaşi, la prima ediție a proiectului BOOK-ătăria.
Au fost prezentate apoi ultimele apariţii editoriale ale membrilor asociaţiei, printre ele fiind cărţile „Imnul cucuvelelor” şi „Clubul caragaţelor” (ambele de Mihai Batog-Bujeniţă), „Seminţe din dovleacul meu” (Mihai Haivas), „Pedeapsa iubirii” (Val Andreescu), „Valuri fără maluri” (Ioan V. Maftei-Buhăieşti), cât şi ultimul număr al revistei „Surâsul Bucovinei”, editată de Cenaclul Nectarie din Vama - Suceava.
În continuare, Rodica Rodean a prezentat viitoarele acţiuni ale Asociaţiei „Universul Prieteniei”, iar jurnalistul Dan Teodorescu a prezentat două reviste editate în Germania, pentru românii din diasporă, primite la Iaşi cu sprijinul domnului Georg Barth, sas din Sibiu plecat la Passau, în landul Bavariei, în urmă cu aproximativ 25 ani.
În continuare, Gabriela Cucinschi şi-a prezentat, cu ajutorul materialelor video şi al tablourilor expuse pe simeze, ultimele sale expoziţii de pictură, de la Casa Cărţii şi de la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă. A fost audiat noul imn al Asociaţiei literare „Păstorel” şi a fost vizionată noua siglă a grupării moldave. În final, membrii asociaţiei au delectat asistenţa cu ultimele creaţii epigramistice, iar „poza de grup” a încheiat manifestarea, derulată într-o atmosferă prietenească pe parcursul a două ore.
Şedinţa de luna viitoare a fost programată duminică, pe 10 mai 2015, de la ora 10.00, tot la BJ Iaşi. Dar până atunci, joi, pe 23 aprilie, de la ora 11.00, membrii Asociaţiei literare „Păstorel” au fost invitaţi la Ziua Bibliotecarului de la „BJ” Iaşi, cu ocazia zilei de Sf. Gheorghe. De menţionat că, prin Hotărârea de Guvern nr. 293, din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată "Ziua Bibliotecarului din România", astfel că în ţara noastră, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu