duminică, 24 mai 2015

Întreceri juvenile de şah la Palas Mall din Iaşi




Proiectul Şah în şcoală şi grădiniţe se derulează sub bune auspicii la Iaşi, el având o mare căutare printre posibilii viitori mari campioni ai ţării noastre ! Sâmbătă, 23 mai 2015, pe parcursul a 4 ore, cei mai mici jucători de şah din şcolile şi grădiniţele ieşene s-au duelat în mutări inteligente, într-un eveniment găzduit de piaţeta Intersport din Palas Mall. Şah în Grădiniţe a reunit aproximativ 150 de participanţi şi 42 de echipe, concurenţii fiind copiii din grădiniţele şi clasele pregătitoare din judeţul Iaşi.
Coordonată de antrenorii Vasile Manole (vicepreşedintele FR Şah), Vladimir Danilov (secretarul general al FR Şah) şi Vlad Ungureanu (preşedintele Comisiei Şah în Şcoală din cadrul FR Şah), manifestarea ieşeană, ajunsă la ediţia a XXI-a, a promovat din nou şahul în rândul preşcolarilor şi i-a pus în valoare pe micuţii pasionaţi de sportul minţii.
Micii şahişti din judeţul Iaşi au concurat în echipe de câte trei, cu doi băieţi şi o fată printre titulari şi au avut la dispoziţie şase runde programate în sistem elveţian pentru a-şi demonstra tenacitatea şi talentul. Primele zece echipe au fost premiate la finalul competiţiei, cu diplome, cupe şi cărţi de şah.
Pe podium s-au clasat următoarele echipe:
- CLASE PREGĂTITOARE (22 echipe participante):
1. Şcoala Primară Paradis Iaşi;
2. Şcoala generală Miron Costin Iaşi;
3. Şcoala generală Alexandru cel Bun Iaşi.
- GRĂDINIŢE (20 echipe participante):
1. Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9 Iaşi - 10 puncte;
2. Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Iaşi - 9 puncte;
3. Grădiniţa Paradis Iaşi - 9 puncte.
Pe locul 9, cu 7 puncte la activ şi la doar o victorie de medalia de argint s-a clasat echipa Grădiniţei cu Program Normal nr. 23 Iaşi, coordonată de Ciprian Hociug şi alcătuită din micii şahişti Gabriel Ciobanu (masa nr. 1), Gabriel Teodorescu (masa nr. 2) şi Tia Mozes (masa nr. 3). Ca rezerve au figurat Alexandru Streba şi Bianca Alexandru.
Sub deviza "să joace şi rezervele", echipa de la Grădiniţa nr. 23, care cucerise medalia de argint la faza municipală, a ratat acum podiumul din considerente ... umanitare, titularii de la mesele nr. 1 şi 2 fiind ţinuţi pe tuşă de antrenor câte o rundă, când echipa a pierdut întâlnirile susţinute ! Cel mai bun şahist de la echipa Grădiniţei nr. 23 s-a dovedit a fi Gabriel Teodorescu (6 ani), care a cucerit 3,5 puncte din 5,0 posibile, fiind susţinut din public de fratele Silviu Teodorescu (8 ani, elev în clasa I A la Şcoala generală "Ştefan Bârsănescu" Iaşi, care a susţinut şi el câteva partide amicale cu concurenţii) şi mama Crina Teodorescu.   
În zilele următoare, Proiectul Şah în Şcoală continuă la Palas Mall din Iaşi, cu elevii de gimnaziu şi liceu, după cum ne-a declarat vicepreşedintele FR Şah, Vasile Manole.
În perioada 29 mai-6 iunie, Sala Polivalentă din Iaşi va găzdui turneul internaţional de şah "Iaşi Open 2015", manifestare cuprinsă în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE) şi care susţine evenimentul "Iaşi 2021 - Capitală Europeană a Culturii".
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu