duminică, 7 iunie 2015

România a făcut un pas mare spre calificarea la Campionatul Mondial de handbal feminin


Paula Ungureanu (Sursa foto: Prosport)

Naționala feminină de handbal a României a învins formația Serbiei cu scorul de 32-26 (17-13), sâmbătă, în Sala Sporturilor Ribnica din Kraljevo, în prima manșă a barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial 2015 din Danemarca.
Tricolorele au început bine meciul și au condus mai întâi la un gol, iar în minutul 7 s-au desprins la 5-2. În minutul 17, avansul echipei antrenate de suedezul Tomas Ryde, la primul său meci oficial, a crescut la patru goluri, 10-6, diferență consemnată și la pauză, 17-13, după ce echipa României a avut 16-11 ('27) și 17-12 ('29).
Serbia s-a apropiat în debutul reprize secunde la doar două goluri, (15-17, 16-18), dar apoi România și-a refăcut avantajul de patru goluri, iar în minutul 37 avantajul echipei noastre a crescut la șase goluri, 22-16.
Deși a pierdut-o pe Paula Ungureanu, accidentată după ce a apărat o aruncare de la 7 metri (min. 47), România a continuat să conducă ostilitățile și a câștigat fără probleme, cu 32-26, după ce a avut la un moment dat și nouă goluri avantaj, 31-22 ('56).
Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre, cu 11 goluri.
Au evoluat echipele:
- Serbia: Jovana Risovic, Ana Kacarevic — Sanja Radosavljevic, Katarina Krpez (3 goluri), Jelena Popovic, Jelena Zivkovic (5), Ivana Prijovic, Andela Janjusevic, Sanja Rajovic (1), Tamara Georgijev (2), Dijana Radojevic (5), Biljana Bandelier (1), Zeljka Nikolic (1), Jovana Stoiljkovic (2), Kristina Liscevic (4), Marija Petrovic (2). Selecționer: Milan Stankovic.
- România: Paula Ungureanu, Denisa Dedu — Timea Tătar, Camelia Hotea, Adriana Nechita (5), Cristina Neagu (11), Aurelia Brădeanu (1), Gabriela Perianu, Valentina Ardean Elisei (5), Oana Manea (4), Gabriela Preda (1), Melinda Geiger (4), Eliza Buceschi, Florina Chintoan, Patricia Vizitiu (1), Laura Chiper. Selecționer: Tomas Ryde.
- Arbitri: Jiri Opava, Pavel Valek (ambii din Cehia);
- Delegat EHF: Tomo Vodopivec (Slovenia).
Returul va avea loc pe 13 iunie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Alte rezultate din play-off: Olanda-Cehia 33-23 (15-16), Ucraina-Polonia 18-24 (8-14), Austria-Ungaria 20-33 (11-19). Celelalte meciuri de duminică, 7 iunie, sunt Franţa - Slovenia, Germania - Rusia, Muntenegru - Islanda, Spania - Slovacia, Croaţia - Suedia.
Campionatul Mondial va avea loc în Danemarca, în perioada 5-20 decembrie 2015.
(Surse: AGERPRES şi EHF)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu