joi, 10 decembrie 2015

La Muzeul Unirii din Iaşi: "Stan cu Păţitul", de "Nicolae cu Stancu" !



Într-o frumoasă zi de toamnă târzie, mai precis pe 10 decembrie 2015, la ora 11.00 trecute fix, Sala Dublei Uniri a Muzeului Unirii din Iaşi a găzduit lansările cărţilor "Stan cu Păţitul" şi "M-am născut sub dictatură", de Nicolae Stancu, membru activ al Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI). Într-o sală plină cu oameni de cultură şi artă, "prezidiul" manifestării a fost alcătuit din Vasile Larco (pe post de "DJ literar"), Mihai Batog-Bujeniţă, Emilian Marcu şi Nicolae "Nicu" Stancu, căci fără ultimul menţionat lansarea celor două volume ar fi fost fără sare şi piper !
Şi pentru ca "sarea şi piperul " să fie în prim plan, mai ales într-o manifestare a epigramiştilor ieşeni, s-au produs în faţa participanţilor, cu reuşite catrene pline de ironii... pozitive, bineîneles la adresa autorului, mai timid şi mai modest ca niciodată, mai mulţi colegi de la ALPI ! În acest context, au fost aplaudaţi de publicul larg epigramiştii Vasile Larco, Mihai Batog-Bujeniţă, Ioan Mugurel Sasu şi Gheorghe Bălăceanu. Au mai rostit cuvinte de apreciere la adresa lui Nicu Stancu doamnele Rodica Rodean şi Cella Negoiescu, iar poetul Emilian Marcu a menţionat: "Fac şi eu cum fac marii critici literari, vorbesc mult despre cărţile pe care încă nu le-am citit, deoarece cărţile lui Nicolae Stancu le-am primit doar acum ! Pot spune totuşi că Nicolae Stancu este un manager cultural, cu certitudine !".
Acţiunea de la Muzeul Unirii de pe străvechea stradă Alexandru Lăpuşneanu din Iaşi a fost încununată de recitalurile actorului Emil Gnatenco, a folkistei Lidia Petrescu şi a "colindătoarei" Rodica Ioniţă-Grosu (venită din comuna Ţibăneşti şi care a împlinit 59 ani chiar în ziua manifestării literare mai sus menţionate).
În cuvântul de final, Nicolae Stancu, care pe 4 decembrie 2015 a aniversat 67 de ani de viaţă, a menţionat următoarele, parafrazând în stil epigramistic: "Ca la orice lansare, vin doar scriitori de soi. De ce ? Pentru a ne lăuda noi între noi !". Manifestarea de la Muzeul Unirii s-a încheiat apoi cu o sesiune de autografe, cu prietenul Nicu Stancu în prim plan !
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu