sâmbătă, 30 ianuarie 2016

"Meridiane Culturale" la Colegiul Naţional Costache Negruzzi din Iaşi



Vineri, pe 29 ianuarie 2016, Sala de festivităţi - Amfiteatru de la Colegiul Naţional Costache Negruzzi din Iaşi a găzduit manifestarea denumită "Meridiane Culturale", într-un parteneriat de excelenţă dintre liceul de prestigiu din Dealul Copoului şi TV Vaslui.
Timp de o oră, întâlnirea cu elevii şi cadrele didactice de la "Negruzzi" a fost structurată pe trei capitole distincte: prezentarea cărţii "25 - TVV - Istorie şi cultură", prezentarea nr. 4 al revistei cu distribuţie internaţională "Meridianul Cultural Românesc" şi s-a vorbit şi despre aniversarea a 164 ani de la naşterea marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852 la Haimanale, în judetul Prahova şi plecat în lumea umbrelor la 9 iunie 1912, la Berlin, în Germania.
În prezidiul adunării au luat parte prof. Dumitru V. Marin (directorul TV Vaslui), scriitorii Mihai Batog-Bujeniţă, Gheorghe Bălăceanu şi Mihai Caba, dar şi primarul comunei Prisăcani, Constantin Chirilă, fost şi rugbyst la Poli Agro Iaşi şi absolvent al liceului cu mai mulţi ani în urmă.
Colegiul Naţional Costache Negruzzi Iaşi a fost reprezentat de doamna prof. dr. Luminiţa Cozmei, în sală mai fiind prezenţi redactorul şef Val Andreescu, jurnalistul şi redactorul pe probleme de cultură şi sport Dan Teodorescu, prof. Mircea Varvara, arh. Nicolae Popa.
După alocuţiunea de bun venit a prof. dr. Luminiţa Cozmei, directorul prof. Dumitru V. Marin a menţionat: "Dragi elevi ! Trebuie să trăim mereu cu următoarele cuvinte în minte: Dacă oamenii ăştia au putut, eu de ce să nu pot ? Să realizăm cu toţii lucruri frumoase în viaţă ! Am vorbit la 40 oameni, dar şi la 2.000 oameni şi chiar la 25.000 oameni în viaţa mea. Am realizat interviuri cu 9 preşedinţi de stat, este o realizare frumoasă pentru mine. Revista pe care o prezentăm astăzi, Meridianul Cultural Românesc se duce în 4 continente şi este singura revistă cu distribuţie internaţională. Avem 32 de colaboratori din străinătate şi aşteptăm şi colaborările dumneavoastră, ale celor din sală !".
În continuare am mai consemnat:
- Comandor Mihai Batog-Bujeniţă (redactor şef adjunct la "MCR", directorul Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi, fost pilot pe avioane supersonice): "Într-un mediu supraaglomerat am avut curajul să mai scoatem o revistă de cultură. Revista Meridianul Cultural Românesc se adresează cititorilor care apreciază creaţia literară, iar cea mai mare aventură a unei vieţi este lectura ! Dorim ca revista să fie şi un gardian al limbii române !";
- Primarul Constantin Chirilă: "Eu şi familia mea am absolvit liceul Negruzzi de-a lungul timpului şi ne mândrim cu acest lucru. Aici sunt ca la mine acasă ! Nimeni nu poate trăi fără informaţii, iar noi trebuie să citim Meridianul Cultural Românesc pentru a fi bine informaţi ! Trebuie să mai ştim să ascultăm informaţia ! Vă mai spun că anii de liceu şi facultate sunt cele mai frumoase perioade din viaţa umană. Vă invit să participaţi cu scrieri şi idei în paginile revistei Meridianul Cultural Românesc".
În finalul manifestării, au mai citit epigrame şi poezii în faţa auditoriului scriitorii Mihai Batog-Bujeniţă, Gheorghe Bălăceanu şi fostul elev de la "Negruzzi" Mihai Caba, iar directorul Dumitru V. Marin a prezentat câteva aspecte din viaţa lui Ion Luca Caragiale, fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu