vineri, 22 ianuarie 2016

Voleibalistele de la Penicilina Iaşi întâlnesc un adversar redutabil în prima rundă a returului



Sâmbătă, 23 ianuarie 2016, se reiau întrecerile Diviziei A1 la volei feminin. În prima etapă a returului, Penicilina Iași va întâlni, pe teren propriu, o redutabilă formație din primul eșalon, C.S.M. Târgoviște. Clubul dâmbovițean l-a adus, recent, la cârma formației pe Zoran Terzic, considerat unul dintre cei mai mari specialiști din voleiul european, selecționer al ”naționalei” Serbiei. În România el a câștigat, în anii din urmă, două titluri naționale cu CSU Metal Galați.  Alături de antrenorul Terzici au mai ajuns la Târgoviște și trei jucătoare din Serbia.
Formația ieșeană s-a  pregătit pentru acest joc cu asiduitate și dorește să dea o replică puternică vicecampioanei naționale. Antrenorul Dan Gavril va începe meciul cu Mihaela Stângă - Melinda Sipos, Ana Maria Ursachi, Jelena Cvijovic, Katarina Jovanovic, Marina Kovacheva - Maria Grabovețkaia (libero).
Partida Penicilina Iaşi - C.S.M. Târgoviște va avea loc în Sala Polivalentă din Iași, de la ora 17.00, unde sunt aşteptaţi cât mai mulţi fani ai formaţiei moldave.     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu