luni, 29 februarie 2016

CSMS Iaşi merge mai departe în Cupa României la futsal


"DUO PRICOP" pe malurile Dunării

Optimile de finală ale Cupei României la futsal au programat luni, 29 februarie, în Sala Sporturilor "Dunărea" din Galaţi meciul CS United II Galaţi - CSMS Iaşi 1-8 (0-2).
A fost un galop de sănătate pentru echipa pregătită de Nelu Stancea în faţa unor adversari ambiţioşi, iar după ce gazdele au redus la 1-2 pe tabela de marcaj, ieşenii s-au dezlănţuit şi au mai înscris şase goluri, fără a primi niciunul (1-8). Pentru CSMS Iaşi au marcat Pisică (2 goluri), Baboi (2), Alex Pricop, Vali Pricop, Mandea şi Baciu.
În acest fel, după ce sâmbătă ieşenii au pierduit, în campionat, cu 1-4 meciul cu prima garnitură a echipei de la Dunăre, formaţia din Dealul Copoului s-a revanşat categoric astăzi, în Cupa României.
Sub arbitrajul brigăzii Boharu Predescu Ionel (Bucureşti) - Chiţa Liviu (Piteşti), observator federal fiind Florea Frusin (Bucureşti), CSMS Iaşi a evoluat în următoarea alcătuire: Ioan Grigoraş - Radu Guţu, Alexandru Pricop, Victor Mandea, Bogdan Baboi, apoi Radu Pisică, Valentin Pricop, Mario Şchiopu, Dragoş Baciu. Rezerve utilizate: portarul titular Marius Chiriac. Antrenor: Nelu Stancea. Director Sportiv: Ştefan Tudorache.
"A fost un joc în care scorul final a reflectat realitatea de pe teren ! Păcat că nu am câştigat şi sâmbătă, la Galaţi ! Dar noi vrem să mergem mai departe şi în Cupa României, o competiţie pe care a tratăm cu toată seriozitatea. Sper că după această victorie în cupă, să legăm alte două victorii în campionat, duminică la Iaşi, cu CFF Clujana Cluj şi miercurea de peste o săptămână în deplasarea de la Reşiţa", ne-a declarat după meciul disputat astăzi, pe malurile Dunării, directorul sportiv al echipei ieşene, Ştefan Tudorache.
Tot în Cupa României s-a mai jucat meciul Imperial Wet Miercurea Ciuc - Pro Tineret Sighişoara 8-1 (2-1).
Celelalte şase meciuri din optimi sunt: Colţea 1920 Braşov - KSE Târgu Secuiesc, CS Concordia Chiajna - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc şi CS United Galaţi - Informatica Timişoara (pe 2 martie), respectiv Spicom Sfântu Gheorghe - Autobergamo Deva, CS City'us Târgu Mureş - CS Muncitorul Reşiţa şi Bukovina Vicov - Dunărea 2005 Călăraşi (pe 3 martie).
În etapa a 20-a din Liga I de futsal, duminică, pe 6 martie, de la ora 16:30, Sala Polivalentă va găzdui meciul CSMS Iaşi-CFF Clujana Cluj, acolo unde moldovenii speră într-un nou succes!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu