luni, 7 martie 2016

Karla şi Alexandru, doi copii cu stea în frunte!



Se spune de multe ori că ai noştri copii spun lucruri trăznite, dar de multe ori ei spun şi lucruri minunate şi mai ales cântă minunat pe scenele locale şi naţionale.
În acest context, putem remarca prezenţa pe scena muzicii populare ieşene a copiilor Karla Alexandra Ursu (7 ani) şi Alexandru Ştefan Ursache (10 ani), şlefuiţi la Cercul Canto Popular din cadrul Palatului Copiilor din Dealul Copoului de cunoscuta interpretă Claudia Martinică.
Această trupă de excelenţă a lui "Moş Martin" (Ursu-Ursache-Martinică) a făcut săli pline şi la primele evenimente din 2016, cele organizate în Staţia CFR Iaşi, cu ocazia Zilei Unirii din 24 ianuarie şi la Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu, cu ocazia manifestării "Copiii în lumea artelor", din ziua de 11 februarie.
Prin melodiile interpretate, Karla şi Alex au primit aplauze la scenă deschisă din partea unui public numeros, spre bucuria şi mândria părinţilor aflaţi mereu alături de ei.
Născută pe 19 aprilie 2009, la exact 59 de ani distanţă de semnatarul acestor rânduri, KARLA ALEXANDRA URSACHE este elevă în clasa pregătitoare 0 la Şcoala Gimnazială "Titu Maiorescu" din Iaşi şi cântă de la 5 ani şi jumătate sub atenta îndrumare a cunoscutei interprete de muzică populară Claudia Martinică. De la 6 ani participă la diferite concursuri muzicale pentru copii, cu rezultate foarte bune şi cu următoarele premii cucerite:
- Locul 2 la categoria de vârstă 7-10 ani în cadrul FESTIVALULUI NAŢIONAL "LINA CHIRALINA" de la BRĂILA 2015;
- Menţiune la categoria de vârstă 7-10 ani în cadrul FESTIVALULUI NAŢIONAL SIGHETUL MARMAŢIEI  2015;
- Locul 2 la categoria de vârstă 7-10 ani în cadrul FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL "CĂTĂLINA" IAŞI 2015.
Karla are şi numeroase apariţii la televiziunile de specialitate, la diverse emisiuni TV, evenimente caritabile, culturale, artistice, la emisiuni de divertisment, cât şi în spectacole folclorice, alături de profesoara ei, Claudia Martinică.
"Cânt muzică populară din pasiunea mea pentru portul românesc tradiţional. Pentru mine, muzica populară este foarte-foarte frumoasă, îmi place tradiţia muzicii populare româneşti şi cânt cu mare plăcere!", ne-a spus la nici 7 ani împliniţi, Karla Ursu.
Colegul mai mare al lui Karla Ursu, ALEXANDRU ŞTEFAN URSACHE are 10 ani şi este elev clasa a III-a la Şcoala Gimnazială "Ion Ghica" din Iaşi.
Alex a debutat în muzica populară la vârsta de 6 ani şi a participat la numeroase festivaluri şi concursuri de muzică populară cu rezultate excepţionale.  
A cucerit cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la concursurile Piticul de ciocolată (locul 1), Ritmurile copilăriei (trofeu şi locul 1), la Festivalul Naţional de folclor "Lina Chiralina" - Brăila (locul 1), la Festivalul Internaţional de folclor Cătălina - Iaşi (locul 1, premiu special, trofeu) şi la multe alte manifestări.
"Muzica populară este un domeniu în care doresc să mă lansez. Pentru mine, a cânta muzică populară este o mare plăcere, dar şi un gest de curaj, deoarece ea îmi dă putere!", ne-a spus Alexandru Ştefan Ursache, care are al doilea prenume, coincidenţă sau nu, exact ca semnatarul acestui articol.
Să mai menţionăm că aceşti doi minunaţi copii, Karla Ursu şi Alexandru Ursache, vor fi prezenţi, pe 16 aprilie 2016, la ora 11.00 şi la lansarea cărţii "Cultură şi Sport în Dealul Copoului", de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu, unde vor delecta publicul de la Complexul Aristocrat, din zona rezidenţială Bucium, cu un superb recital de muzică populară românească. Să le dorim mult succes!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu