duminică, 3 aprilie 2016

Doi români luptă pentru medaliile de aur în Liga Campionilor la popice



În zilele de 2 şi 3 aprilie 2016, la Bamberg, în Germania, are loc turneul final al Ligii Campionilor la popice.
Gazdele de la echipa Victoria Bamberg au în componenţa echipelor doi români printre titulari, pe Ioana Văidăhăzan-Antal (la feminin) şi Nicolae Lupu (la masculin).
În semifinalele de sâmbătă, rezultatele au fost următoarele:
FEMININ:
- KK Admiral Zagreb (Croaţia) - BBSV Viena (Austria) 4-4 la puncte de echipă (12-12 la puncte de set; 3407 p.d. - 3451 p.d.; 54 p.d. - 57 p.d. la Sudden Victory / baraj );
- KK Mlaka Rijeka (Croaţia) - SKC 1947 Victoria Bamberg (Germania) 1-7 (7-17; 3325 p.d. - 3565 p.d.).
Pentru echipa germană, românca Ioana Antal a reuşit 546 p.d. (2 puncte de set / 1 punct de echipă).
MASCULIN:
- SKV Rot-Weiss Zerbst 1999 (Germania) - Szegedi TE (Ungaria) 2-6 (9,5-14,5; 3709 p.d. - 3758 p.d.);
- SKC 1947 Victoria Bamberg (Germania) - KK ZP Sport a.s. Podbrezova (Slovacia) 5-3 (13,5-10,5; 3726 p.d. - 3691 p.d.).
La gazdele din Bamberg, aflat în ultimul schimb, românul Nicolae Lupu a reuşit punctul decisiv, cu 600 p.d. (3 manşe / 1 punct de echipă). De la oaspeţi s-a remarcat sârbul Vilmos Zavarko, cu 705 p.d. (3; 1), dar cu o singură floare...
Duminică, pe 3 aprilie, începând cu ora 9.00, sunt programate finalele de clasament, pentru locurile 3-4 şi 1-2, după cum urmează:
FEMININ:
- Finala mică (locurile 3-4): KK Admiral Zagreb (Croaţia) - KK Mlaka Rijeka (Croaţia);
- Finala mare (locurile 1-2): BBSV Viena (Austria) - SKC 1947 Victoria Bamberg (Germania).
MASCULIN:
- Finala mică (locurile 3-4): SKV Rot-Weiss Zerbst 1999  (Germania) - KK ZP Sport a.s. Podbrezova (Slovacia);
- Finala mare (locurile 1-2): Szegedi TE (Ungaria) - SKC 1947 Victoria Bamberg (Germania).
După cum se vede, românii Ioana Antal şi Nicolae Lupu vor lupta pentru medaliile de aur cu echipele din Bamberg şi au şi şanse mari să le cucerească, fiind pe "teren" propriu.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu