sâmbătă, 23 aprilie 2016

"Spaniolul" Andrei Despan şi ibericul Toni au revenit cu o mare victorie la CSMS Iaşi!


Liga I de futsal din România continuă în prezent pe două grupe valorice (1-8 şi 9-13), iar în prima etapă din play-off, sâmbătă, pe 23 aprilie, de Sf. Gheorghe, Sala Polivalentă ieşeană a găzduit prima manşă din disputa CSMS Iaşi (locul 8 la finele sezonului regulat) - Informatica Timişoara (locul 1) 4-3 (1-0).
Dacă la gruparea de pe Bega lotul de jucători a fost alcătuit din internaţionali sârbi, brazilieni şi români, iar pe banca tehnică s-a aflat actualul selecţioner al naţionalei României, antrenorul-jucător Robert Lupu, CSMS Iaşi a readus din Spania, pentru ultima parte a campionatului, pe ieşeanul Andrei Despan şi ibericul Jodas Vives Antoni "Toni" (doar 20 ani), iar pe banca tehnică s-a aflat fostul selecţioner Nelu Stancea, cel care a dus România pe locul 6 la EURO 2014, din Belgia.  
Într-un meci spectaculos şi care a evidenţiat faptul că şi la futsal pot exista mari surprize, evoluţia scorului în jocul de la Iaşi a fost următoarea: 1-0, 1-1, 4-1, 4-3.
Pentru ieşeni au marcat Alexandru Pricop (2), Valentin Pricop şi "spaniolul" Andrei Despan, iar pentru timişoreni au marcat Felipe Pinto Oliveira (2) şi Rakic.
Într-un joc arbitrat de brigada
Kovacs Eduard - Anca Florin Daniel (ambii din Deva), rezervă fiind Hanceariuc Bogdan (Iaşi), iar observator federal Năstasă Marius (Piatra Neamţ), pentru CSMS Iaşi a evoluat următorul lot de jucători: Marius Chiriac, Ioan Grigoraş - Radu Pisică, Victor Mandea, Valentin Pricop, Alexandru Pricop, Radu Guţu, Mario Şchiopu, Bogdan Baboi, Dragoş Baciu, Andrei Despan, Jodas Vives Antoni "Toni". Antrenor: Nelu Stancea. Preparator fizic: Florin Trofin. Maseur: Eduard Apintiliesei. Director sportiv: Ştefan Tudorache. Director cu probleme de marketing: Vlad Baban.Team-manager: Ionel Popa. Ofiţer de presă: Dan Teodorescu.
Lotul echipei timişorene a fost următorul
: Vlad Iancu, Vasile Giurcanu, Theodor Lungu - Gabriel Dobre, Robert Lupu, Valentin Ilaş, Adrian Călugăreanu, Florin Matei, Slobodan Janjic, Dusan Milojevic, Slaven Novoselac, Stefan Rakic, Felipe Pinto Oliveira, Savio Valadares. Antrenor-jucător: Robert Lupu.
Celelalte jocuri din play-off (locurile 1-8), care se dispută după sistemul "2 din 3", sunt: Dunărea Călăraşi - CITY'US Tg. Mureş 2-9 (2-3), KSE Târgu Secuiesc - Autobergamo Deva (pe 25 aprilie, ora 18:30) şi Spicom Sfântu Gheorghe - CS United Galaţi (pe 28 aprilie, ora 18:00).
Meciurile cu nr. 2 şi eventual nr. 3 se vor disputa la echipele care vor evolua în deplasare în prima rundă.
Partida nr. 2, Informatica Timişoara-CSMS Iaşi va avea loc joi, pe 28 aprilie 2016.
În Play-Out (locurile 9-13), pe 25 aprilie se dispută partida CS Concordia Chiajna - CFF Clujana Cluj-Napoca (de la ora 11:00).
De menţionat că echipele FK Odorheiu Secuiesc şi CS Muncitorul Reşiţa câştigă fără adversar şi vor evolua şi în sezonul viitor în Liga I de futsal.
Să menţionăm că CSMS Iaşi este calificată şi la turneul final de patru al Cupei României la futsal, alături de echipele din Târgu Mureş, Galaţi şi Deva, iar ieşenii, alături de gălăţeni, şi-au depus candidatura de organizare a competiţiei pe teren propriu, în luna mai 2016, iar acum se aşteaptă decizia FR Fotbal.
DAN TEODORESCU




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu