duminică, 22 mai 2016

CSMS Iaşi, învinsă la limită în Bănie de CSU Craiova



Sursa foto: CSU Craiova

Etapa a 12-a din turneul play-out (locurile 7-14) din Liga I de fotbal a programat duminică, 22 mai, marele derby pentru promovarea în Europa League, CS Universitatea Craiova - CSMS Iaşi 3-2 (1-1). Deşi moldovenii au condus cu 2-1 la începutul reprizei secunde, ex-ieşeanul Herghelegiu a readus egalitatea pe tabela de marcaj, iar oltenii au prins din nou aripi şi au câştigat la limită, trecând înaintea formaţiei ieşene în "ierarhia pentru Europa", cu două runde înaintea finalului de sezon. Au marcat: Vătăjelu (min. 18 - din penalty), Herghelegiu (min. 59) şi Iliev (min. 80), respectiv Golubovic (min. 45+2) şi Andrei Cristea (min. 49).
Au evoluat echipele:
- CSU Craiova: Popescu - Achim, Popov, Acka (Iliev 51'), Vătăjelu - Bancu, Zlatinski, Madson - Băluţă, Nuno Rocha, Măzărache (Herghelegiu 52'). Antrenor: Daniel Mogoşanu.
- CSMS Iaşi: Grahovac - I. Voicu, Creţu, Frăsinescu, Ţigănaşu - Llullaku (Bosoi 74'), Mitic, Vasile Gheorghe, Bădic (Nuno Viveiros 31') - Andrei Cristea (Piccioni 68'), Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
- Cartonaşe galbene: Madson 38', Popov 57', Vătăjelu 60', Iliev 71', respectiv Grahovac 17', Creţu 29', Voicu 55', Mitic 58', Golubovic 78', Vasile Gheorghe 86'.
- Arbitri: Haţegan Ovidiu (Arad) - Şovre Octavian (Oradea), Gheorghe Sebastian (Suceava) - Rădulescu George (Bucureşti), Călin Iulian (Ştefăneşti) - Bobe Ionuţ Marius (Videle).
Celelalte rezultate au fost: FC Voluntari - Petrolul Ploieşti 2-0, Concordia Chiajna - CFR Cluj 2-1, iar duminică seară se va juca ACS Poli Timişoara - FC Botoşani (este 1-1 în min. 15).
În etapa a 13-a, penultima a sezonului, în perioada 24-26 mai se vor juca partidele: Petrolul - Concordia, FC Voluntari - Poli Timişoara, CSMS Iaşi - FC Botoşani (joi, ora 18.00), CFR Cluj - CSU Craiova.
Duminica şi luni, 29-30 mai 2016, LPF a programat ultima etapă de campionat din play-out (cea cu nr. 14), astfel: CSU Craiova – FC Petrolul Ploiești, ACS Poli Timișoara – CSMS Iași (probabil duminică, de la ora 17.00), CS Concordia Chiajna – FC Voluntari, respectiv FC Botoșani - CFR Cluj.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu