vineri, 22 iulie 2016

La "prima strigare", doar românii Luncanu şi Dima au ajuns pe tabloul principal la Trofeul Municipiului Iaşi la tenis



În perioada 6-14 august 2016, arenele de tenis CFR Iaşi vor găzdui un nou turneu internaţional din calendarul mondial masculin ITF, sub denumirea de Trofeul Municipiului Iaşi.
Pe 21 iulie, ITF a publicat prima listă cu participanţii la turneul ieşean, care are premii totale de 25.000 dolari (oferite de Primăria Muncipiului Iaşi, prin Fundaţia Sportului Ieşean), primul favorit fiind sârbul Nikola Milojevic (21 ani, locul 217 ATP), care are opţiunea 4 de participare.  
În carieră, Nikola Milojevic a câştigat mai multe turnee ITF în proba de simplu, nouă la număr, în Egipt (în 2016), Tunisia (2015, cinci la număr), Kazakhstan şi Turcia (2014), Grecia (2013).
În 2016, în primul tur al calificărilor de la Roland Garros, Milojevic a fost învins pe belgianul Steve Darcis, la scorul de 6-3, 1-6, 2-6.
Ca junior, sârbul Nikola Milojevic, născut la Belgrad pe 19 iunie 1995, a fost pe locul 1 mondial în data de 7 ianuarie 2013. Pasiunile sale sunt lectura, cărţile, muzica şi filmele!
În primii 18 jucători promovaţi de ITF pe tabloul principal de simplu se mai găsesc jucători până la locul 366 ATP, din Portugalia, Rusia, Franţa, Cehia, Germania, Slovacia, Argentina, Spania, Olanda, Italia, Austria, SUA şi România (Petru Alexandru Luncanu - locul 353 ATP şi Dragoş Dima - locul 363 ATP).   
Conform ITF, primii 18 jucători de pe tabloul principal de "32" sunt următorii tenismeni, cu menţiunea că această listă poate suferi modificări până pe 26 iulie, când este ultima zi de retrageri oficiale din cadrul competiţiei:
1. Nikola MILOJEVIC (SRB)             locul 217 ATP  -  prioritatea 4 de participare;            
2. Frederico Ferreira SILVA (POR)             257                             2         
3. Alexey VATUTIN (RUS)                        280                             2         
4. Yannick JANKOVITS (FRA)                  284                             6         
5. Maxime CHAZAL (FRA)                        298                             5         
6. Jan MERTL (CZE)                                  306                             2         
7. Jeremy JAHN (GER)                               309                             2         
8. Filip HORANSKY (SVK)                        312                             2         
9. Hernan CASANOVA (ARG)                   313                             2         
10. Roberto ORTEGA-OLMEDO (ESP)     317                              3         
11. Scott GRIEKSPOOR (NED)                 323                             2         
12. Maxime JANVIER (FRA)                      329                             3         
13. Matteo VIOLA (ITA)                             332                             2         
14. Gerard GRANOLLERS-PUJOL (ESP)  344                              3         
15. Petru-Alexandru LUNCANU (ROU)      353                              1         
16. Michael LINZER (AUT)                         354                             2         
17. Dragoş DIMA (ROU)                             363                             1         
18. Peter KOBELT (USA)                            366                             2         
Pe tabloul de calificări de "48", ITF menţionează 41 jucători, din Germania, Cehia, Spania, Egipt, Chile, Belgia, Uruguay, Australia, Italia, Franţa, Ucraina, Spania, Olanda, Austria, Brazilia, Marea Britanie, Muntenegru, Portugalia, Peru, Argentina şi România (Teodor-Dacian Crăciun - locul 722 ATP).
Pe lista alternativă figurează 232 sportivi, inclusiv din Iaşi (Bogdan Ionuţ Apostol, Tudor Ştefan Gheorghiţă, Teodor Cojocaru).
În cadrul turneului va fi exista şi proba de dublu, pe un tablou principal de "16".
Turneul de la arenele CFR Iaşi este organizat de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Federaţia Română de Tenis.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu