miercuri, 13 iulie 2016

Nicolo Napoli şi Ionuţ Voicu, faţă în faţă cu mass-media ieşeană, naţională şi internaţională




Nicolo Napoli şi Ionuţ Voicu (CSMS Iaşi)
Joi, 14 iulie 2016, de la ora 21.00, stadionul Emil Alexandrescu din Dealul Copoului va găzdui prima manşă dintre echipele de fotbal CSMS Iaşi (România) şi Hajduk Split (Croaţia), din turul al doilea preliminar din Europa League.
Miercuri seara, pe 13 iulie, în perspectiva acestui important joc de nivel european, acolo unde o echipă ieşeană de fotbal debutează în întrecerile continentale, clubul din Copou a organizat o conferinţă de presă, la care au participat antrenorul Nicolo Napoli şi căpitanul de echipă Ionuţ Voicu, dar şi noul ofiţer de presă Lucian Lucescu.
Antrenorul formaţiei ieşene, italianul Nicolo Napoli, a menţionat: "Va fi un meci împotriva unei echipe bune, cu jucători experimentaţi, cu antrenori buni, iar noi vrem să facem un meci bun cu această ocazie. Vrem să facem un meci bun acasă şi apoi să vedem ce vom face în deplasarea de peste o săptămână. Ştiu că ei fac un pressing avansat, dar avem şi noi jocul nostru. Vreau să facem un meci bun la debutul în cupele europene".
La întrebarea jurnalistului Dan Teodorescu, care a reprezentat la conferinţa de presă de la stadionul din Copou şi Agenţia de Presă "Aşii Români" şi publicaţia "Vocea Ta", ambele cu sediul central la Nürnberg (Germania), "Ce atuuri are CSMS Iaşi în faţa echipei din Split, pentru a spera la o victorie ?", antrenorul Nicolo Napoli a răspuns: "Atuuri ? Vom vedea ce vom face pe teren, oricum vom lupta pentru un debut bun în Europa League!".
În cuvântul său, jucătorul Ionuţ Voicu a spus: "Aduc în faţa dumneavoastră atmosfera vestiarului, acolo unde totul e foarte bine. În aceste zile am simţit că Iaşul este în sărbătoare, iar noi vom da totul pe teren pentru un rezultat cât mai bun!".
După conferinţa de presă a urmat antrenamentul de la ora 19.00, deschis presei în primele 15 minute. Stadionul de fotbal Emil Alexandrescu are acum o faţă nouă, prin montarea scaunelor alb-albastre că spătar, conform regulamentului UEFA. Lucrările de reamenajare a arenei ieşene au fost inspectate ieri seară şi de primarul ieşean Mihai Chirica, alături de preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, de noul director sportiv Marius Onofraş, de mai vechii slujitori ai fotbalului ieşean, Virgil "Grişa" Grierosu, Tibi Ştefănescu sau Sergiu Melinte.

* Meciul de la Iaşi se mai poate vedea pe Digi Sport 1 sau în faţa Palatului Culturii

Vă mai informăm că Primăria Municipiului Iași organizează joi seara, în fața Palatului Culturii, un "fan zone" unde se va putea urmări, pe un ecran uriaș, meciul de fotbal CSMS Iași - Hajduk Split, care va debuta la ora 21.00! Meciul de la Iaşi va fi transmis în direct şi de postul Digi Sport 1.
Referitor la meciul din 14 iulie, din Europa League, conducerea CSMS Iaşi ne-a trimis următorul comunicat de presă: "Ne bucurăm de numărul foarte mare de ieșeni care vor să fie alături de echipă în primul meci din Cupele Europene, care va avea loc la Iași. De aceea, facem toate eforturile pentru ca suporterii să poată fi prezenți în număr cât mai mare la meci. Joi se vor pune în vânzare ultimele bilete, numărul acestora fiind condiționat de numărul de scaune care vor mai fi montate în cursul zilei".

* Conferinţa de presă a oaspeţilor a avut loc tot pe stadionul din Copou

Miercuri seara, de la ora 21.00, pe stadionul din Dealul Copoului a fost programat antrenamentul oficial al oaspeţilor de la Hajduk Split, precedat la ora 20.15, de o conferinţă de presă organizată special pentru formaţia croată. La conferinţa de presă din spatele tribunei B, de la formaţia Hajduk Split au fost prezenţi antrenorul sloven Marijan Pušnik (55 ani) şi fundaşul Zoran Nižić (26 ani). Croaţii au declarat că au venit la Iaşi fără 2 internaţionali, dar şi fără portarul Lovre Kalinić, din naţionala Croaţiei, participantă la EURO 2016. "Am venit la Iaşi să facem un meci bun în faţa unei formaţii ambiţioase. Dorim să mergem mai departe în Europa League", a mai spus antrenorul Marijan Pušnik.
Meciul de la Iaşi va fi arbitrat de Yuriy Mozharovskyy (Ucraina).
El va fi ajutat de asistenţii Oleksandr Voytyuk şi Semen Shlonchak, arbitru de rezervă fiind Sergiy Berezka  (toţi din Ucraina).
Delegatul UEFA este Christian Schmölzer  (Austria), iar observatorul UEFA pentru brigada de arbitri va fi Costas Kapitanis  (Cipru).
Meciul retur va avea loc la Split, pe 21 iulie 2016, de la ora locală 20.30, dar 21.30 în România.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu