miercuri, 27 iulie 2016

O calificare în play-off, obiectivul oficial al echipei de fotbal CSM Politehnica Iaşi




În sala de conferinţe de la stadionul Emil Alexandrescu din Dealul Copoului, în ziua de marţi, 27 iulie 2016, reprezentanţii mass-mediei locale, naţionale şi internaţionale s-au aflat "faţă în faţă" cu antrenorul echipei CSM Politehnica Iaşi, italianul Nicolo Napoli şi cu jucătorul sârb Milan Mitic, de la aceeaşi formaţie, manifestarea fiind coordonată de ofiţerul de presă Lucian Lucescu.
După ce jurnaliştii şi-au primit acreditările la masa presei pentru sezonul competiţional 2016-2017, conferinţa de presă organizată cu ocazia meciului de vineri, dintre CSM Poli Iaşi şi Gaz Metan Mediaş, din etapa a II-a a Ligii I Orange de fotbal, a debutat cu întrebările care l-au "bombardat" efectiv pe jucătorul sârb Milan Mitic, un foarte bun vorbitor de limbă română, printre altele. Principalele declaraţii ale mijlocaşului echipei ieşene au fost următoarele: "Vineri vom avea un meci foarte greu, cu o echipă bună, care are un antrenor bun şi jucători înalţi, deci trebuie să fim foarte atenţi la fazele fixe. Totuşi, noi suntem echipa mai bună, avem omogenitate şi jucăm acasă, ne dorim victoria deşi nu va fi uşor. Conducerea ne-a trasat un obiectiv frumos, acela de a ne califica în play-off (locurile 1-6). Ne dorim cu toţii acest lucru, dar să vedem dacă îl vom putea şi realiza". În continuare, Milan Mitic a mai spus: "Nu sunt surprins că avem acum doar 13 echipe în Liga I de fotbal, aşa e în România. Nu la TAS se rezolvă toate problemele din fotbalul românesc! Referitor la regula că trebuie să jucăm tot meciul cu un fotbalist tânăr, sub 21 ani, acest lucru ne încurcă puţin, dar trebuie ajutaţi şi ei, jucătorii tineri. Avem în lot jucători tineri, dar acum ei nu sunt pregătiţi pentru un meci întreg din Liga I, dar vom vedea...". Referitor la debutul lui Bojan Golubovic la Steaua, în meciul din Liga Campionilor, din Cehia, acolo unde "militarii" din Capitală au realizat o remiză bună (1-1 cu Sparta Praga) pentru returul de la Bucureşti, acelaşi Mitic a mai comentat: "Am vorbit cu Golubovic imediat după meci şi l-am felicitat. Eu spun că el şi-a făcut treaba acolo în atac, a jucat bine!".
Următorul luat la... întrebări a fost antrenorul italian Nicolo Napoli, care a declarat: "Începe un campionat nou pentru noi, în faţa unei echipe bune, cu un antrenor nou, foarte bun (NR-Cristi Pustai), ei au adus jucători noi, foarte buni, dar noi vrem să începem cu dreptul! Nu-mi pare rău acum că a plecat Lullaku de la noi şi a ajuns la Gaz Metan Mediaş. Sunt fericit pentru el că a marcat în prima etapă, îi doresc mult succes, aşa cum doresc succes la toţi cei care au jucat la Iaşi şi au plecat apoi la alte formaţii". Despre regula impusă de FR Fotbal, cu folosirea unui jucător U 21, de viitor pentru naţionala de fotbal tineret a României, pe tot parcursul partidei, Nicolo Napoli a menţionat: "Avem acum trei juniori în lot, avem un lot bun, dar avem nevoie şi de alţi jucători tineri. Din păcate, Boiciuc nu poate intra în categoria U 21 pentru naţionala de tineret a României, deoarece el a jucat până acum în naţionalele de juniori şi tineret ale Republicii Moldova. Jucând cu un tânăr fotbalist U 21 pe teren tot meciul, nu cred că vom schimba sistemul de joc, la echipa CSM Politehnica Iaşi".
Referitor la obiectul echipei ieşene pentru sezonul competiţional 2016-2017, italianul Nicolo Napoli a mai spus: "Conducerea ne-a fixat o calificare în play-off, acesta este obiectivul oficial. Dar obiectivul meu personal este câştigarea campionatului! Pentru acest lucru am cerut câteva lucruri în plus, adică să mai aducem jucători tineri, sub 21 ani, dar şi seniori! Transmitem suporterilor că ne dorim victoria în meciul de vineri seara!".
Pentru meciul de vineri, 29 iulie, de la ora 21.00, CSM Politehnica Iaşi - Gaz Metan Mediaş, antrenorul gazdelor, Nicolo Napoli, ajutat de secunzii Adrian Kerezsy şi Benone Dohot, dar şi de preparatorul fizic Cezar Honceriu, are la dospoziţie următorul lot lărgit de jucători: Grahovac, Caparco, Hotoboc - Voicu, Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Ciucă, Saric, Țigănașu, Sato - Ciucur, Goge, Martin, Mitic, Crețu, Vasile Gheorghe, Chelaru, Târșa, Böle, Bădic - Andrei Cristea, Dan Roman, Piccioni, Boiciuc, Moldovan.
La finalul conferinţei de presă, antrenorul italian Nicolo Napoli a primit cu multă satisfacţie ultimul număr al revistei "Vocea Ta", editată la Nürnberg şi difuzată în Germania, Austria, Belgia şi Olanda, mulţumimd redactorului Dan Teodorescu pentru publicaţia primită "în dar"! Aceeaşi publicaţie a ajuns şi la ofiţerul de presă al CSM Poli Iaşi, reporterul de televiziune Lucian Lucescu (TVR Iaşi).

* De la balonul rotund la cel oval

Jurnalistul Lucian Lucescu ne-a mai informat că joi, 28 iulie, de la ora 11.00, la Primăria Municipiului Iaşi va avea loc prezentarea lotului echipei de rugby Politehnica Unirea Iaşi, formaţie ajunsă acum în Superligă.
Prima rundă din Superliga de rugby din România programează partidele:  
Sâmbătă, 30 iulie:
- ora 11.00: CS Ştiinţa-CSM Baia Mare - CS Poli Unirea Iaşi;
- ora 17.00: CSA Steaua Bucureşti - CS Universitatea Cluj (în direct pe Dolce Sport).
Duminică, 31 iulie:
- ora 17.00: CSM Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti (pe  Dolce Sport).
Va sta echipa SCM Timişoara.
Meciurile pot fi urmărite şi pe www.rugbytv.ro.
Ediţia 2016-2017 a SuperLigii CEC Bank va fi cea cu numărul 100 din istoria primului eşalon valoric şi a şasea în actualul format, care a debutat în 2011.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu