vineri, 19 august 2016

Ieşeanul Florin Marius Cojoc va merge la Rio!


Lotul sportivilor României care vor merge la Rio de Janeiro pentru a participa la Jocurile Paralimpice 2016 a fost prezentat la Cluj-Napoca, pe 17 august 2016. Echipa României numără 11 sportivi şi şase antrenori: 2 la atletism – Hrişcu Florentina (disc) şi ieşeanul Cojoc Florin Marius (la săritura în  înălţime şi lungime), antrenor naţional Tamas Adrian; 2 la canoe - Lulea Mihaela şi Serban Iulian, antrenor Toth Gheorghe; 2 la ciclism - Novak Eduard şi Olah Attila, antrenor Cristiano Valoppi; 1 la judo (nevăzător) - Bologa Alexandru, antrenor Gergely Tamas; 2 la înot - Ciorap Naomi şi Ciorap Samuel, antrenor naţional Nistoroiu Daniel; 2 la tenis de masă - Makszin Dacian şi Simion Bobi, antrenor naţional Chereches Anca.
Echipa paralimpică a primit mesajul ASR Principelui Radu cu cele mai calde urări de succes. La eveniment a participat şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, care a amintit de legătura care există între ţara sa şi organizarea, pentru prima dată a Jocurilor Paralimpice, dedicate persoanelor cu dizabilităţi.
La evenimentul de prezentare a echipei Românei au mai participat Gyorgy Zoltan - subprefectul judeţului Cluj, Emilia Botezan - reprezentant al Primăriei Cluj-Napoca, Mircea Solovăstru - reprezentant al clubului Rotary, Indrei Raţiu - Director al "Raţiu Foundation" precum şi Daniel Kearvall - Director al firmei DHL, România, Ilias Pliatsikas - Managerul Olympus din Braşov care a sprijinit participarea echipei României la Rio, Remus Deac - Manager, Brand Circus şi Ignite Logistics. Banca Transilvania din Cluj a sponsorizat acest eveniment. Aceştia au primit din partea lotului de sportivi paralimpici şi un cadou - un papion tricolor special creat pentru echipa care va participa la Rio şi insigna cu steagurile României şi Braziliei.
„Suntem entuziasmați că suntem alături de Comitetul Național Paralimpic încă o dată, mai ales în acest context de bucurie, când echipa paralimpică a României este reprezentată printr-un număr atât de mare de sportivi. Așa cum am făcut-o și în 2012, ne dorim să facem cunoscute vocile lor, sportivii cu care ne mândrim, motiv pentru care continuăm și anul acesta campania de conștientizare începută acum trei ani, sub numele Susținem Adevărații Învingători. Întreaga echipă Olympus le dorește multă baftă și concentrare la Rio!” a declarat Ilias Pliatsikas, director general Olympus România.
Jocurile Paralimpice de anul acesta vor avea loc între 7 şi 18 septembrie 2016 la Rio, când 4.386 de sportivi din 176 de ţări se vor lupta pentru 528 de medalii la 23 de sporturi. Succes echipei paralimpice a României! (Surse: CNPR şi SportProfit)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu