duminică, 30 octombrie 2016

CSM Poli Iaşi, remiză dramatică la Reşiţa!


Gabriel Dobre

Etapa a IX-a din Liga I de futsal a programat duminică, pe 30 octombrie, meciul CS Muncitorul Reşiţa - CSM Politehnica Iaşi 3-3 (2-1). Evoluţia scorului a fost următoarea 0-1 (Cataramă), 3-1, 3-2 (Călugăreanu), 3-3 (Şchiopu). În ultimele 3 minute, ieşenii au jucat cu un om în plus pe teren, deoarece un jucător reşiţean a primit cartonaşul roşu, dar nu au putut înscrie golul victoriei, deşi au avut numeroase ocazii la poarta bănăţenilor. În schimb, când mai erau 5 secunde de joc, ieşeanul Călugăreanu primeşte cel de-al doilea cartonaş galben, este eliminat, şi gazdele au de executat o lovitură de pedeapsă de la 10 metri, deoarece era al şaselea fault în "contul" moldovenilor. În poarta echipei din Dealul Copoului a intrat veteranul Ioan Grigoraş, cel care l-a "speriat" pe reşiţeanul care a executat lovitura de pedeapsă de la 10 metri, mingea ducându-se pe lângă poartă!
Una peste alta, a fost o remiză dramatică la scorul de 3-3, într-un meci dramatic, cu răsturnări de scor, iar la finalul jocului de la Reşiţa antrenorul echipei ieşene, Gabriel Dobre, ne-a declarat: "Am fost un meci în care ne-am creat ocazii, dar am ratat, a fost cam acelaşi scenariu ca în etapa anterioară, în jocul cu United Galaţi, numai că atunci am pierdut meciul, acum am scos un punct. Deşi am dominat circa 70% în meciul de la Reşiţa, nu am putut învinge! Etapa viitoare ne aşteaptă un meci extrem de dificil pe teren propriu, cu formaţia din Deva! Mergem mai departe cu dorinţa de a juca mult mai bine de la meci la meci!".
Cu menţiunea că internaţionalul Radu Pisică nu a jucat, fiind suspendat în urma cartonaşului roşu încasat în etapa anterioară, la Reşiţa, formaţia vizitatoare, CSM Poli Iaşi a evoluat în următoarea alcătuire: Marius Chiriac - Liviu Ruxandari, Narcis Cataramă, Radu Guţu, Mario Şchiopu , apoi Ioan Grigoraş - Adrian Călugăreanu, Valentin Pricop, Victor Mandea. Rezervă: Cosmin Stan. Antrenor: Gabriel Dobre. Director sportiv: Ştefan Tudorache. Maseur: Marian Sărbătoare.
A arbitrat brigada Decă Daniel (Brăila) - Pop Daniel Vasile (Piteşti), rezervă fiind Popescu Constantin Daniel (Ţicleni), iar observator federal Şandru Ilie (Piteşti).
Alte rezultate: Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - Informatica Timişoara 2-2 (1-1), CS United Galaţi - Spicom Sfântu Gheorghe 6-4 (3-2), Autobergamo Deva - CFF Clujana Cluj 9-1 (6-1).
A stat Dunărea 2005 Călăraşi, iar partida KSE Târgu Secuiesc - CS City'us Târgu Mureş a fost amânată.
Clasamentul arată astfel:
1. CS United Galaţi               8          7          1          0          35-16   22
2. Autobergamo Deva            8          6          1          1          50-16   19
3. FK Odorheiu Secuiesc       8          5          1          2          45-27   16
4. Dunărea 2005 Călăraşi       8          5          0          3          28-23   15
5. Informatica Timişoara        7          4          1          2          42-16   13
6. CSM Politehnica Iaşi         8          3          2          3          34-27   11
7. CS City'us Târgu Mureş     6          3          2          1          23-18   11
8. Spicom Sfântu Gheorghe   8          2          1          5          26-35   7
9. Muncitorul Reşiţa               8          2          1          5          22-39   7
10. CFF Clujana Cluj             9          1          0          8          14-59   3
11. KSE Târgu Secuiesc        8          0          0          8          12-55   0
Etapa a X-a programează partidele:
- 5 noiembrie: Spicom Sfântu Gheorghe - Muncitorul Reşiţa (ora 18:00).
- 6 noiembrie: Informatica Timişoara - CS United Galaţi (ora 18:00).
- 7 noiembrie: CFF Clujana Cluj - Dunărea 2005 Călăraşi (ora 17:00) şi CSM Politehnica Iaşi - Autobergamo Deva (ora 17:00, la Sala Polivalentă, intrarea liberă).
- 8 noiembrie: CS City'us Târgu Mureş - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (ora 18:00).
Va sta KSE Târgu Secuiesc.
În ultima rundă a turului, din jurul datei de 13 noiembrie, ieşenii vor evolua la Călăraşi.
Săptămâna viitoare, pe 1 şi 2 noiembrie, va avea loc dubla de futsal Italia - România, în lotul tricolor fiind inclus şi ieşeanul Liviu Ruxandari. Meciurilor sunt programate în Italia, la Faenza şi Imola. Au rămas în afara lotului, de această dată, ieşenii Cataramă şi Pisică, care au evoluat pentru România în "dubla" anterioară, din Turcia.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu