joi, 13 octombrie 2016

Începe sezonul în prima ligă de volei: Penicilina Iaşi joacă la Bacău!


Crina Bălţatu - Ştiinţa Bacău

Echipa feminină Penicilina Iași debutează sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 17.00, în noua ediție a Diviziei A1 la volei, la Bacău, în compania Științei din localitate. Iniţial, partida trebuia să se dispute la Iași, dar Sala Polivalentă este ocupată în aceste zile cu un târg expoziţional și cele două cluburi au optat pentru această soluție, urmând ca returul să aibă loc la Iași.
Partida Ştiinţa Bacău - ACS Penicilina Iaşi va fi arbitrată de cuplul Nicolae Marin (A1, din Galaţi) - Mihai Ruşinoiu (A2, din Brăila), observatorul federal fiind Jean Bratu (Brăila).
Lotul Penicilinei, pregătit de Dan Gavril și Tatiana Popa, are în componență douăsprezece jucătoare, cinci dintre acestea fiind pentru prima dată legitimate la formația susținută de SC Antibiotice SA. Ele provin din Canada, Serbia și Bulgaria.
"Penicilina a efectuat în etapa precompetițională un cantonament la munte, la Gura Humorului, și a disputat nouă meciuri de pregătire cu adversari de valori diferite din campionatul intern. Pentru că lotul este superior valoric celui de anul trecut, ne-am propus ocuparea locului șase la finalul primelor 22 de etape, respectiv calificarea în prima grupă valorică a Diviziei A1, care cuprinde locurile 1-6. În acest an competițional, după întrecerea clasică tur-retur, formațiile participante vor fi împărțite în două grupe valorice (1-6 și 7-12), cu încă zece întâlniri (tur-retur) pentru fiecare. La această oră toate jucătoarele din lot sunt pregătite să între în formula de start, la primul joc. Rămâne de văzut pe care va miza antrenorul Dan Gavril, la Bacău" a declarat Vasile Stângă, președintele ACS Penicilina Iași.
Lotul echipei Penicilina Iași, pentru sezonul 2016-2017, se prezintă astfel: Mihaela Stîngă (postul: coordonator; vârsta: 23 ani; talia: 1,78 m.), Melinda Sipoş (principal, 27 ani, 1,90 m.), Ana-Maria Ursachi (principal, 20 ani, 1,86 m.), Andra Streşină (principal, 22 ani, 1,82 m.), Raluca Pichiu (universal, 25 ani, 1,75 m), Jelena Cvijovic (Muntenegru, universal, 24 ani, 1,85 m.),  Maria Grabovețkaia (Republica Moldova, libero, 26 ani, 1,74 m), Milica Knežević (Serbia, coordonatoare, 21 ani, 1.83 m), Vesna Sekulić (Serbia, universal, 24 ani, 1.85 m.), Veselina Grigorova Dekova (Bulgaria, universal, 21 ani, 1.95 m.), Cristen Elizabeth Monks (Canada,  libero, 24 ani, 1,80 m.), Alicia Perrin (Canada, centru, 24 ani, 1,88 m.).
Gazdele de la Ştiinţa Bacău (echipă care participă în Cupa Challenge) au la dispoziţie următorul lot de voleibaliste: Ivana Zburova (Slovacia, născută la 30.04.1984, talie - 1,76 m, coordonatoare, venită de la CSU Medicina Târgu Mureș), Georgiana Faleș (04.02.1986, 1,87 m, centru, de la CSM București), Nikoleta Perović (Muntenegru, 01.11.1994, 1,82 m, universal, de la CSU Medicina Târgu Mureș), Ana Otašević (Muntenegru, 04.05.1987, 1,92 m, centru, de la KS Developres Rzeszów, Polonia), Sabina Moisa (coordonatoare), Iuliana Matache (universal, revenită de la Unic Piatra Neamț), Tatiana Gheorghiță (Republica Moldova, centru), Loredana Filipaș (centru), Tsvetelina Zarkova (Bulgaria, centru), Denisa Rogojinaru (extremă), Irina Radu (extremă sau universal), Crina Bălțatu (extremă sau universal), Cristina Cazacu (extremă sau universal), Andreea Fiterău (extremă, revenită de la Unic Piatra Neamț), Mihaela Albu (libero), Nicoleta Manu (libero). Antrenori: Florin Grapă (antrenor principal), Aurel Cazacu (antrenor secund) şi ieşeanul Rareş Puni (antrenor secund).
Celelalte jocuri din prima rundă a Diviziei A1 de volei feminin sunt:
- Sâmbătă, 15 octombrie: Unic Piatra Neamţ - CS Dinamo Bucureşti (ora 16.00), CSM Lugoj - CSM Târgovişte (ora 18.30), SCMU Craiova - CSU Galaţi (ora 18.00), SCM Piteşti - CSU Medicina Târgu Mureş (ora 18.30).
- Luni, 17 octombrie: CS Volei Alba Blaj - CSM Bucureşti (ora 17.30, în direct la Digi Sport).
În etapa a doua a Diviziei A1, Penicilina Iaşi va evolua la Târgu Mureș, pe 19 octombrie, pentru ca primul meci pe teren propriu să se dispute sâmbătă, 22 octombrie, cu nou promovata CSU Galați, în runda cu nr. 3.

* Penicilina va evolua pe teren propriu în Cupa României

În turul I (optimile de finală) ale Cupei României al volei feminin, până acum s-au disputat partidele: SCM Pitești - SCMU Craiova 3-0 (25:15, 25:10, 25:11) şi CSU Galați - Unic Piatra Neamț 1-3 (18:25, 7:25, 25:23, 23:25). Celelalte două partide sunt:
- Disputa 1: ACS Penicilina Iaşi - CSU Medicina Târgu Mureș (se joacă luni, pe 24 octombrie 2016);
- Disputa 2: CSM Lugoj - Dinamo București (se joacă joi, pe 3 noiembrie 2016).
Sferturi de finală (tur-retur, din 16 și 23 noiembrie 2016) programează partidele:
- Disputa 5: SCM Pitești - CS Volei Alba Blaj;
- Disputa 6: CSM Târgoviște - Unic Piatra Neamț;
- Disputa 7: Învingătoarea disputei 2 (CSM Lugoj sau Dinamo Bucureşti) - CSM București;
- Disputa 8: Știința Bacău - Învingătoarea disputei 1 (Penicilina Iaşi sau CSU Medicina Tg. Mureş).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu