duminică, 23 octombrie 2016

S-au împărţit medalii la arena de popice CFR Iaşi!



În perioada 22-23 octombrie 2016, arena de popice CFR Iaşi a găzduit Campionatele Naţionale pentru tineret, în competiţia feminină, în probele individual clasic, sprint şi tandem, la categoria "Under 23".
La întrecerile de pe "teren neutru", de la arena CFR Iaşi, au fost în concurs sportive de la patru cluburi din ţară, Electromureş Romgaz Tg. Mureş (vicepreşedinte: Antal Matilda; antrenor: Orosz Istvan); Conpet Petrolul Ploieşti (antrenor: Mihaela Lixandru), Rapid Bucureşti (antrenor: Vasilica Pometcu) şi Siderurgica Hunedoara.
Duminică, în ultima probă a competiţiei, cea de tandem,
pe pistele de joc s-au prezentat 9 perechi, patru dintre ele ajungând în careul de aşi al turneului.
Rezultatele din semifinale au fost următoarele:
- Amalia Voicea / Ana Costache (Conpet Petrolul Ploieşti) - Melisa Ungureanu / Nagy Ibolya Csilla (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) 2-0 la manşe;
- Alice Vasile / Loredana Vişan (Conpet Petrolul Ploieşti) - Ana Maria Poetaşu / Andreea Balogh (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) 2-0 la manşe.
În finala mare, care a devenit până la urmă o "afacere prahoveană", am consemnat: Alice Vasile / Loredana Vişan (Conpet Petrolul Ploieşti) - Amalia Voicea / Ana Costache (Conpet Petrolul Ploieşti) 2-0 la manşe (131 p.d. - 123 p.d.; 136 p.d. - 135 p.d.).
Aşadar, proba de tandem a prezentat următorul podium:
1. Alice Vasile / Loredana Vişan (Conpet Petrolul Ploieşti);
2. Amalia Voicea / Ana Costache (Conpet Petrolul Ploieşti);
3. Melisa Ungureanu / Nagy Ibolya Csilla (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) şi Ana Maria Poetaşu / Andreea Balogh (Electromureş Romgaz Tg. Mureş).
După cuvintele de final de competiţie, rostite în faţa publicului de directorul sportiv al CS CFR Iaşi, Dan Teodorescu, care a mulţumit participantelor pentru spectacolul sportiv oferit, a urmat festivitatea de premiere a probei de tandem, oficiată de antrenorul federal Remus Antimirescu, Matilda Antal (vicepreşedintele CS Electromureş Romgaz Tg. Mureş) şi antrenoarea Mihaela Lixandru (Conpet Petrolul Ploieşti).
Să mai menţionăm că sâmbătă, în primele două probe de concurs, podiumurile de premiere au fost următoarele:
- Individual clasic (22 concurente):
1. Loredana Vişan (Conpet Petrolul Ploieşti) - 517 p.d.;
2. Feketa Reka (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) - 505 p.d.;
3. Andreea Balogh (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) - 502 p.d.;
- Sprint (19 concurente):
1. Maria Andra Enescu (Rapid Bucureşti);
2. Ana Livia Costache (Conpet Petrolul Ploieşti);
3. Maria Ciobanu (Siderurgica Hunedoara) şi Maria Elena Iolanda Dragomir (Rapid Bucureşti).
Arbitrul principal al competiţiei a fost Iulian Gabriel Cucu, secondat de Florin Ciolan, ambii din Iaşi, iar repreezentantul FR Popice a fost antrenorul federal Remus Antimirescu.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu