sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Înfrângere planificată


Sursa foto: facebook

Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, etapa a 15-a din prima ligă de baschet feminin a programat partida Politehnica Naţional Iaşi - Olimpia CSU Braşov 68-98 (21-21, 16-31, 18-29, 13-17). De pe ultimul loc al ierarhiei, ieşencele nu au putut face faţă adversarelor de sub Tâmpa, aflate pe locul 2 al ierarhiei, meciul fiind sub semnul echilibrului doar în primul sfert, atunci când de la 5-15 (min. 5), gazdele au egalat la 21-21 la finalul reprizei.
Apoi braşovencele au "acaparat" lupta de sub cele două panouri şi au condus cu 52-37 (la pauza mare, după 25-25 în min. 13) şi au învins în final confortabil, la o diferenţă de 30 puncte (98-68).
Au evoluat echipele:
- Poli Naţional Iaşi: A. Aursulesei 7, A. Ciotir 21 (4x3), R. Dănălache 8 (1), K. Simmons 25, O. Tevelei, R. Butnariu, D. Dănilă, I. Iftimescu 5, G. Măgurean 2, M. Popa.
- Olimpia CSU Braşov; I. Ghizila 12 (1), M. Ferariu 14 (2), A. Al Ash Hab 1, K. Higgins 15, M. Houser 14, D. Ardelean 4, A. Webb 13 (1), I. Brezoi, A. Crăciun 8, R. Chis 6 (2), A. Haas 4, B. Pesovic 7 (2).
Celelalte rezultate ale rundei: CSBT Alexandria - Universitatea Goldiş ICIM Arad 72-55, CS Municipal Târgovişte - ACS BC Sirius Tg. Mureş 78-68, CS Municipal Satu Mare - CS Phoenix Galaţi 88-86, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe - Universitatea Cluj-Napoca  61-55.
Pe 21 ianuarie, în runda următoare, Poli Naţional Iaşi va evolua la Galaţi, cu Phoenix din localitate.
Duminică, pe 15 ianuarie, în Liga I de baschet masculin (eşalonul secund) se va juca meciul ACS Agronomia 4Sports Bucureşti - Politehnica Iaşi, cu începere de la ora 17.00, în cadrul etapei a 11-a din Grupa 3.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu