luni, 10 iulie 2017

Andreea Verdeș, la un pas de fericire!


* Gimnasta ieșeană s-a aflat la cinci sutimi de punct de prima finală la senioare

Ca și la tir, în cazul pușcașului Iordache Dragomir, și la gimnastică ritmică, prin Andreea Verdeș, Iașul își pune speranțe în sportivi aflați încă la vârsta junioratului, dar foarte talentați, pentru a fi reprezentat la Jocurile Olimpice din 2020.
La sfârșitul săptămânii trecute, eleva antrenorului Constantin Radu a participat la World Challenge Cup Berlin Masters 2017, o competiție puternică pentru senioare din calendarul Federației Internaționale de specialitate. Întrecerile au fost dominate de sportivele din Rusia, Belarus și Ucraina, în frunte cu vicecampioana mondială și europeană din ultimii ani Katsiarina Halkina din Belarus.
Andreea Verdeș, cu o experiență redusă față de majoritatea participantelor, a avut evoluții superioare concursurilor anterioare, aflându-se la doar cinci sutimi (!) de punct de finala la panglică, unde a ocupat locul 9 cu 15,000 puncte, după Sabina Ashirbaeva din Kazahstan cu 15,050 puncte. Cu multă siguranță și eleganță, sportiva de la C.S.Ș. ”Anghel Saligny” s-a prezentat și în calificările probei de măciuci, la finalul căreia s-a situat pe locul zece, în timp ce la individual compus ea s-a clasat a douăsprezecea din 37 de concurente.
Antrenorul Constantin Radu apreciază că eleva sa se află în progres, dar spune și că ”este foarte greu să ajungi pe podium fără condiții de pregătire la nivelul țărilor care sunt în fruntea gimnasticii ritmice. Această disciplină nu este foarte costisitoare, dar sportivul are nevoie de o motivare permanentă. Vorbim de lipsa performanțelor internaționale în sport, dar acestea se plămădesc într-un climat favorabil, în primul rând, la nivelul cluburilor, nu doar la loturile naționale. Noi mergem înainte, ne străduim să urcăm cât mai sus, dar este păcat că foarte mulți tineri talentați, în care s-a investit, renunță pe parcurs sau pleacă în străinătate. Chiar la acest concurs, o fostă sportivă a clubului nostru, care a concurat pentru Italia, Alexandra Agiurgiuculesei, s-a clasat a patra la individual compus și a ”prins” trei finale la obiecte, în care a câştigat argintul la cerc. Iată, doar un argument”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu