joi, 31 august 2017

Sportivii ieşeni, pe baricadele tenisului internaţional



Turneele de tenis din circuitul mondial ITF, la seniori şi senioare, continuă în România şi în această săptămână.
În turneul de la Braşov, cu premii totale de 15.000 dolari, pe baricade se află şi ieşeanul Bogdan Ionuţ Apostol, legitimat la CSM Paşcani, dar care a făcut primii paşi în "sportul alb" la arenele CFR Iaşi, cu antrenorul Vergil Aghion.
Pe tabloul principal al probei de simplu, la turneul "ROU 12" de sub Tâmpa, Bogdan Ionuţ Apostol (21 ani, locul 1041 ATP) a ajuns până în optimile de finală, după următoarele rezultate: 6-4, 6-2 cu Vlad Victor Cornea (23 ani, România, locul 1325 ATP) şi 6-3, 4-6, 2-6 cu Vasile Antonescu (27 ani, România / cap de serie nr. 5, locul 660 ATP).
În proba de dublu, alături de suedezul de origine română Dragoş Nicolae Mădăraş, Bogdan Ionuţ Apostol a ajuns până în semifinalele turneului, unde se va confrunta cu perechea nr. 2 - Adrian Barbu / Florin Mergea (România). În primele două tururi, cuplul Apostol / Mădăraş a reuşit numai victorii, astfel: 6-3, 6-4 cu Aaron Cortes Alcaraz (Spania) / Santiago Maresca (Uruguay) şi 2-6, 7-6 (3), 10-5 cu Agamenone Franco (Argentina) / Merino Alexander (Peru, nr. 3).
În turneul feminin cu premii de 25.000 dolari de la Mamaia, organizat de Tenis Club IDU, pe tabloul principal al probei de simplu a ajuns şi ieşeanca Andreea Prisacariu (legitimată acum la CSM Bucureşti, dar care a început tenisul la arenele CFR Iaşi sub comanda antrenoarei Oana Hâncu), care a primit un wild-card de participare. La doar 17 ani, aflată pe locul 1201 WTA la senioare, Andreea Prisacariu a ajuns până în optimile de finală, după următoarele rezultate: 6-4, 6-3 cu Ioana Gheorghiţă (19 ani, România) şi 3-6, 6-4, 2-6 cu Jaqueline Adina Cristian (19 ani, România, nr. 6, locul 334 WTA).

* Juniorii ceferişti ieşeni au evoluat la Brüxelles şi Oradea

În circuitul Tennis Europe, pentru tinerii jucători de 14 ani, CS CFR Iaşi are în această săptămână trei reprezentanţi, pe Răzvan Aghion (la Brüxelles, în Belgia) şi pe Eduard Schipor şi Maria Bianca Andrei (la Oradea, în România).
La competiţia denumită "Leo Cup" din Brüxelles, în proba de simplu de pe tabloul principal, ieşeanul Răzvan Aghion a ajuns până în optimile de finală, după următoarele rezultate: 6-0, 6-2 cu Andre Megrabian (Belgia, venit din calificări) şi 6-1, 2-6, 4-6 cu Melchior Delloye (Franţa, nr. 5).
În proba de dublu băieţi, perechea Răzvan Aghion (România) / Tomio Nicoleau (Franţa) a ajuns până în sferturile de finală, astfel: 7-5, 2-6, 10-5 cu Brecht Hermans / Viktor Sempels (Belgia) şi 3-6, 1-6 cu Maxime Hillhouse (Franţa) / Taras Ignatiuk (Belarus).
La "Oradea Junior Trophy", competiţie organizată de clubul CSM Oradea, în proba de simplu masculin, în calificări, ceferistul ieşean Eduard Silviu Schipor a ajuns doar până în turul al doilea şi a ratat promovarea pe tabloul principal, după următoarele rezultate: 6-0, 6-4 cu Ionuţ Darian Gal (România) şi 6-3, 2-6, 1-6 cu Iustin Belea (România, nr. 5 în calificări).
Tot la Oradea, dar în competiţia feminină, în proba de simplu, Maria Bianca Andrei (CS CFR Iaşi, cap de serie nr. 4) a ajuns până în semifinale, după următoarele victorii: 6-1, 6-2 cu Alexandra Tamara Zsiros; 6-1, 6-0 cu Anastasia Safta; 6-3, 6-3 cu Anca Alexia Todoni (nr. 8). Vineri, pe 1 septembrie 2017, în semifinalele probei de simplu se vor juca meciurile:  
Alexandra Petric (România, nr. 1) - Maria Bianca Andrei (România, nr. 4) şi Reka Kata Matko (Ungaria, nr. 3) - Daria Maria Munteanu (România, legitimată la Coreco Iaşi).
În finala probei de dublu fete de la Oradea, am consemnat: Jazmin Rebeka Beer / Reka Kata Matko (Ungaria, nr. 2) - Maria Bianca Andrei / Daria Maria Munteanu (România, nr. 1) 6-3, 0-6, 11-9.
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu