miercuri, 6 septembrie 2017

O nouă ediţie de la "Cotnari Rally Iaşi" bate la uşă!




Etapa a VI-a din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop - 2017 va avea loc la Iaşi, în perioada 7-9 septembrie.
SuperSpeciala de vineri, de la Râpa Galbenă, săritorile de pe Dobrovăţ și concertul trupei Voltaj de la finalul competiţiei sunt principalele atracţii ale celei de-a 33-a ediţii a Cotnari Rally Iaşi.
Miercuri, pe 6 septembrie, Hotelul Internaţional din Iaşi a găzduit conferinţa de deschidere a raliului ieşean, acolo unde în prezidiul manifestării s-au aflat piloţii Dan Gârtofan, Simone Tempestini, Bogdan Marişca şi ieşeanul Dan Zaharia, copiloţii Carmen Poenaru şi tânărul ieşean Dan Plugaru, managerul Raliului Dan Codreanu, Claudiu Butucel, vicepreşedintele FRAS Daniel Ungur şi ofiţerul de presă Florin Briaur, cel care a şi coordonat conferinţa de presă, în sală fiind prezent şi directorul de imagine, Lucian Lucescu.
În scurtele luări de cuvânt, am consemnat următoarele:  
- Daniel Ungur: "Aşteptările sunt mari pentru această ediţie cu nr. 33 de la Cotnari Rally Iaşi şi pentru etapa a VI-a a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, de la Iaşi. Va fi cred o luptă interesantă dintre Bogdan (NR - Bogdan Marişca) şi Giri (NR - Dan Gârtofan). Aceste probe de la Iaşi vor aduce spectacol, iar SuperSpeciala de la Râpa Galbenă va aduce şi mulţi spectatori. Mulţumim oficialităţilor locale pentru susţinere, domnului primar Mihai Chirica, urăm succes tuturor piloţilor şi sper să nu avem elemente neplăcute!".
- Bogdan Marişca (liderul la zi în cadrul CN Raliuri Dunlop): "La Iaşi avem un raliu mai dificil decât altele şi ne vom concentra să fie bine. Este un traseu tehnic, nu avem timpi morţi şi aici, la Iaşi, orice greşeală costă multe secunde preţioase. Salut organizatorii de aici şi pe toţi cei care ne susţin. Se ştie că la Iaşi avem cel mai bun raliu din punct de vedere al organizării!".
- Carmen Poenaru (copilotul lui Bogdan Marişca): "Sunt multe aşteptări şi nu vreau să-i dezamăgim pe cei care ne susţin. Ne dorim să avem un parcurs bun şi să ajungem cu bine la final".
- Simone Tempestini: "Mulţumesc din nou că sunteţi alături de noi. Am amintiri frumoase de la Iaşi, anul trecut am obţinut aici, la Iaşi, al doilea titlu din carieră. Voi concura acum cu un Peugeot 208 R5. Este o maşină nouă pentru mine şi voi avea şi un copilot nou. Bogdan Marişca este coechipierul meu din echipa Napoca Rally Academy şi îi doresc mult succes!".
- Dan Gârtofan: "Vreau să facem o cursă bună, iar echipa mea (NR - ProRally Team Brașov) să fie pe podium. Sperăm ca a doua săritoare de pe traseu să fie una mai domestică!".
-  Dan Zaharia: "Mulţumesc pentru invitaţie şi spun acum că din 2015 suntem aici, la Raliul Iaşului. Vreau ca şi vremea să ţină cu noi, pe timpul Raliului de la Iaşi".
- Dan Plugaru: "Într-adevăr, sunt cel mai tânăr copilot din România. Vream să facem şi spectacol la Raliul Iaşului!".
- Dan Codreanu (care a prezentat şi probele de concurs): "Vineri, de la ora 18.00, avem SuperSpeciala de la Râpa Galbenă, care va fi transmisă şi la televizor, pe TVR Iaşi, TVR 3 şi TVR HD. Sâmbătă, de la ora 20.00, tot la Râpa Galbenă vom avea festivitatea de premiere şi concertul trupei Voltaj. Mulţumesc sponsorilor Cotnari, Ford, Hotelului Internaţional, Primăriei Iaşi pentru ajutor, iar piloţii vor garanta spectacolul!".
- Claudiu Butucel: "Vă voi prezenta partea tehnică a raliului, în câteva cuvinte. Vom fi ajutaţi de 100 de jandarmi, de 10 ambulanţe şi de elicopterul SMURD. Ştiu că vom face un pic de deranj, deoarece vom bloca mai multe străzi pe perioada raliului, dar vrem să nu avem probleme şi cred că ieşenii vor înţelege acest lucru. Avem 65 de concurenţi la start şi 68 de maşini".
- Florin Briaur: "În primul rând îmi doresc să fie un raliu fără incidente. Vrem de asemenea să facem ceva pe viitor pentru a preveni tragediile rutiere! De săptămâna viitoare vom iniţia un proiect în care să-i facem pe şoferi mai responsabili în trafic!".
În final, Claudiu Butucel a mai menţionat: "Vrem să ajutăm o familie respectabilă, care are un copil bolnav de cancer. Avem şi un cont în care putem depune bani, în acest caz!".
La Cotnari Rally Iaşi 2017, joi, pe 7 septembrie, la ora 20.50, va avea loc fotografia oficială şi startul festiv, pe pietonalul de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în prezenţa primarului Mihai Chirica.
Vineri, 8 septembrie, vor avea loc cinci probe speciale, astfel:
PS 1 - ora 10.08 - BLANC COTNARI - Cioca Boca;
PS 2 - ora 11.11 - CHATEAU COTNARI - Mădârjac;
PS 3 - ora 14.04 - BLANC COTNARI - Cioca Boca;
PS 4 - ora 15.07 - CHATEAU COTNARI - Mădârjac;
SS 5 - ora 17.57 - COTNARI Rally Show.
Sâmbătă, 9 septembrie, sunt programate următoarele probe de concurs:
PS 6 - ora  09.51 - GRASA DE COTNARI - Păun;  
PS 7 - ora 10.34 - FRÂNCUŞA COTNARI - Dobrovăţ;  
PS 8 - ora 12.37 - GRASA DE COTNARI - Păun;
PS 9 - ora 13.20 - FRÂNCUŞA DE COTNARI-Power Stage.
La ora 19.00, piloţii vor fi din nou primiţi oficial pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar festivitatea de premiere va avea loc la Râpa Galbenă, de la ora 20.00, urmată de concertul trupei Voltaj.
Să mai menţionăm că, nu cu multe zile în urmă, Cătălin Grecu, directorul de marketing al Cotnari SA, sponsor principal al Cotnari Rally Iaşi 2017, a informat că, în premieră, compania menţionată va avea un echipaj propriu, format din Dan Iamandi și Răzvan Subțirelu.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu