joi, 21 septembrie 2017

Spectacol și concurs internațional la ”IASI TROPHY 2017”



* Andreea Verdeș, participantă la Campionatul Mondial, va evolua în fața ieșenilor

            Sâmbătă și duminică, pe 23 şi 24 septembrie 2017, în Sala Polivalentă din Iași, gimnastica ritmică va trăi un eveniment de ținută: competiția internațională ”IAŞI TROPHY 2017”, pentru șase categorii de vârstă, de la mica gimnastă la senioare. La aceste întreceri cu probe individuale și pentru ansambluri vor fi prezenți circa 200 de sportive, antrenori și arbitri din cinci țări, Italia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova și România. Organizatorul competiției, C.S.Ș ”Anghel Saligny” din Iași, anticipează un înalt nivel tehnic al reuniunilor, dar și un spectacol atractiv determinat de dificultatea exercițiilor, ritmul muzicii și cromatica echipamentului.
            Sâmbătă, ”IAŞI TROPHY 2017” la gimnastică ritmică va începe la ora 9,00, cu evoluțiile senioarelor și junioarelor. Festivitatea de deschidere va avea loc la ora 11,15, urmând ca întrecerile să continue și în cursul după amiezii. Duminică, programul debutează la ora 9,30, pentru ca la la ora 12,30 să se desfășoare Festivalul ansamblurilor de gimnastică ritmică ”Gineta Stoenescu”.
            ”Invităm la acest ”regal” al gimnasticii ritmice cât mai mulți copii, adolescenți și părinți din Iași, pentru a se relaxa și pentru a admira sportive de mare valoare, campioane naționale, participante la intrecerile mondiale și europene, între care și gimnasta ieșeană Andreea Verdeș, participantă la Campionatul Mondial din Italia, din acest an. De asemenea, familiile care doresc să ofere copiilor lor posibilitatea de a practica gimnastica ritmică îi vor putea înscrie la clubul ieșean chiar  în timpul acestei competiții pe parcursul întregii zile, la Sala Polivalentă. Așteptăm la această selecție fetițele cu vârste între 4 și 6 ani.”- ne-a spus prof. Constantin Radu, coordonatorul C.S.Ș ”Anghel Saligny” din Iași.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu