miercuri, 30 mai 2018

Cupa Iaşului la popice veterani a rămas acasă!


În cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), Primăria Municipiului Iaşi şi Clubul Sportiv CFR Iaşi au organizat Cupa Iaşului la popice pentru veterani (seniori +50).
Competiţia a avut loc la arena de popice CFR Iaşi, în ziua de sâmbătă, 26 mai 2018, cu participarea a peste 45 de sportivi din Iaşi, Bacova - jud. Timiş, Băicoi, Tg. Secuiesc, Constanţa, Sibiu.
Gazdele ieşene de la CFR Olimpia ACB au participat cu două echipe în concurs, prima dintre ele, în componenţa Constantin Iftimie, Mihai Chilaboc, Aurel Roiu, Dumitru Penciuc şi Ioan Herman cucerind locul 1. Pe locul 2 s-a clasat echipa din Sibiu, iar pe locul 3 echipa din Bacova - jud. Timiş. În afara podiumului s-a aflat a doua echipă de la CFR Olimpia ACB Iaşi, în componenţa Sorin Cotlarciuc, Mihai Iftimie, Vasile Croitoru, Florin Dăscălescu şi Mariana Zlăvog. Căpitanul de echipă al gazdelor moldave a fost Vasile Ţidularu.
În întrecerea individuală, pe diferite categorii de vârstă, ieşenii au mai cucerit alte medalii, astfel:
- Cat. 50-59 ani: Constantin Iftimie - locul 1 şi Dumitru Penciuc - locul 2.
- Cat. 70-79 ani: Ioan Herman - locul 1 şi Florin Dăscălescu - locul 2.
- Categoria peste 80 ani: Ştefan Deciu - locul 1.
Aşadar, în competiţia de la arena CFR, gazdele de la CFR Olimpia ACB Iaşi au cucerit un total de 6 medalii, dintre care 4 de aur şi alte 2 de argint.
Prin inspectorul de specialitate Ionel Popa, Primăria Municipiului Iaşi au oferit celor de pe podium cupe, diplome şi medalii, iar cele două echipe ieşene au primit şi tricouri, cu inscripţia FIE SPORT. Arbitrul principal al competiţiei a fost localnicul Iulian Gabriel Cucu, campion naţional în acest an cu echipa de seniori de la CFR Olimpia ACB Iaşi.
Festivitatea de premiere de la finalul turneului a fost oficiată de Ionel Popa, Vasile Botezatu şi Vasile Ţidularu, iar la "masa festivă" care a urmat s-au depănat amintiri de neuitat din lumea sportului popicelor de la nivel naţional şi internaţional.
DAN TEODORESCU

Un nou spectacol artistic în cadrul Cenaclului "George Topîrceanu" din Iaşi


Cenaclul "George Topârceanu" Iaşi:

Desfăşurătorul spectacolului "O lume minunată", din 31 mai 2018 (joi), ora 17:30,  de la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă

- Deschid manifestarea Ina Cocuz şi George Marici, prezentatorii acestui spectacol, care salută publicul şi mulţumeşte pentru prezenţă.
1. Directorul clubului CFR Iaşi, Paul Zamfir, vorbeşte despre semnificaţia zilei de 1 iunie - Ziua Copilului.
2. Vernisajul expoziţiei de artă decorativă - prin metoda Quilling - "Florile copilăriei". Autorul ei este  Silviu Teodorescu (11 ani, elev în clasa a IV-a A a Şcolii Gimnaziale "Ştefan Bârsănescu" Iaşi) - prezintă Paul Zamfir.
3. Cercul de pian de la clubul CFR Iaşi (clasa prof. Iulia Doina Dinu): în recital Sarah Neculeac-Andriescu.
4. Cercul de pian de la clubul CFR Iaşi (clasa prof. Iulia Doina Dinu): în recital Karl Neumann.
5. Recital Eva Georgiana Oghină - vioară şi voce.
6. Cercul de chitară clasică de la clubul CFR Iaşi (clasa prof. Vasile Gavriş): Leo Brauwer.
7. Cercul de chitară clasică de la clubul CFR Iaşi (clasa prof. Vasile Gavriş): Matei Coriciuc (13 ani, 1.85 metri înălţime).
8. Recital Daria Ciulei - muzică uşoară.
9. Recital Eliana Agafiţei - muzică populară.
10. Recital Elena Alexandra Fâcă - cu rolul Kiriţa.
11. Recital George Gherasim - muzică populară (vine din localitatea Oglinzi - jud. Neamţ).
12. Recital Sofia Onică - muzică uşoară.
13. Recital Maria Lincu - muzică populară.
14. Recital Daria Bahrin - muzică uşoară.
15. Recital Andrei Nicăi - muzică populară.
16. Recital Alexandra Cojocariu - muzică uşoară (participantă la multe emisiuni şi concursuri la Pro TV şi Antena 1).
17. Momente de magie cu Vasile Vajoga.
18. Moment festiv la finalul manifestării. Toată lumea urcă pe scenă şi salută publicul.
- Prezintă: Ina Cocuz şi George Marici.
- Consultanţi: Mihai Batog-Bujeniţă, Laurenţiu Cocuz, Adi Gegiuc, Emil Gnatenco, Dan Teodorescu.
- Foto-Video: Vasile Durac, Studioul foto "Nestor Heck", Ioan Vârlan. 

marți, 29 mai 2018

România, pe locul 6 pe naţiuni la Mondialul de popice de la Cluj-Napoca

Vilmos Zavarko

La Cluj-Napoca, în luna mai 2018, România nu a cucerit nici o medalie la Cupa Mondială pentru cadeţi - U 18 şi Campionatul Mondial pentru juniori - U 23, dar s-a "bronzat" de două ori în cadrul Campionatului Mondial individual la seniori şi senioare.
În proba regină, cea de individual clasic, ultima din cadrul competiţiei din România, clasamentele finale au fost următoarele:
Individual clasic:
- FEMININ:
1. BEISSER Sina (Germania);
2. MEHESZ Anita (Ungaria, componenta echipei de club Electromureş Romgaz Tg. Mureş - campioana României);
3. MARICIC Ines (Croaţia) şi STRELEC Brigita (Slovenia).
În runda a doua a competiţiei, acolo unde s-au calificat şi româncele Maria Ciobanu (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) şi Luminiţa Dogaru (Conpet Petrolul Ploieşti), am înregistrat rezultatele:
- Turul I (16-imi de finală): Luminiţa Dogaru - Maria Ciobanu 4-0 la manşe (604 p.d. - 489 p.d.);
- Turul al II-lea (optimi de finală): Sina Beisser (Germania) - Luminiţa Dogaru 3-1 (606 p.d. - 550 p.d.).
- MASCULIN:
1. ZAVARKO Vilmos (Serbia);
2. WEISS Manuel (Germania);
3. BINA Jan (Cehia) şi KOVACIC Igor (Serbia).
De fapt, marea finală s-a disputat în... semifinale, atunci când Zavarko l-a învins pe compatriotul Kovacic cu 3-1 la manşe şi  678-671 la popice doborâte (p.d.)!
Singurul român care a promovat în runda a doua a fost Ion Cercel (CFR Olimpia ACB Iaşi), cel care a ajuns în primii 16 lansatori din lume, după următoarele rezultate:  
- Turul I (16-imi de final): Ion Cercel - Mathias Weber (Germania) 3-1 la manşe (620 p.d. - 627 p.d.); 
- Turul al II-lea (optimi de finală): Igor Kovacic (Serbia) - Ion Cercel 4-0 la manşe (690 p.d. - 633 p.d.).
În proba combinată (individual clasic + individual sprint), podiumurile de premiere au fost:
- FEMININ:
1. ANDJELKOVIC Jasmina (Serbia) - 890 p.d.;
2. MARICIC Ines (Croaţia) - 888 p.d.;
3. BOSAK Mirna (Croaţia) - 876 p.d.
Într-un clasament cu 67 sportive nominalizate, pe locul 20 s-a clasat Luminiţa Dogaru (Conpet Petrolul Ploieşti), pe locul 27 Daniela Lăcătuşu (Conpet Petrolul Ploieşti), pe locul 31 Maria Ciobanu (Electromureş Romgaz Tg. Mureş), iar pe locul 47 Andreea Băicoianu (Rapid Bucureşti).  
- MASCULIN:
1. ZAVARKO Vilmos (Serbia) - 939 p.d.;
2. HOFFMANN Timo (Germania) - 922 p.d.;
3. MARINOVIC Hrvoje (Croaţia) - 911 p.d.
În primii 64 lansatori, românii au ocupat următoarele poziţii în clasament: locul 19 - Petruţ Mihălcioiu (CFR Cluj); 25 - Nicolae Lupu (SKC Victoria Bamberg / Germania); 34 - Ion Cercel (CFR Olimpia ACB Iaşi) - care a evoluat doar în proba individual clasic, unde a realizat 642 p.d.;  
În clasamentul pe naţiuni, în cadrul Campionatului Mondial de popice pentru seniori şi senioare, competiţie desfăşurată în perioada 20-26 mai 2018, la Cluj-Napoca, pe podium s-a clasat:
1. Serbia - 4 medalii de aur + 0 medalii de argint + 1 medalie de bronz;    
2. Croaţia - 1 + 3 + 3  
3. Germania - 1 + 3 + 0
Pe locul 6 (din 17 naţiuni participante) s-a clasat România, cu 2 medalii de bronz, cucerite de perechea Duka Tilda (Electromureş Tg. Mureş) - Petruţ Mihălcioiu (CFR Cluj) - la tandem mixt şi Nicolae Lupu (SKC Victoria Bamberg) - la individual sprint.
Marea vedetă a C.M. popice seniori de la Cluj-Napoca a fost cu siguranţă sârbul Vilmos Zavarko, care a cucerit trei medalii de aur, la individual sprint, individual clasic şi proba combinată!
Antrenorii loturilor de seniori ale României au fost Istvan Orosz - la feminin şi Marcel Dobrică - la masculin. La competiţia la nivel mondial de la Cluj, au mai fost prezenţi, din partea FR Popice, preşedinta Maria Popescu şi antrenorul federal Remus Antimirescu, dar şi alţi oficiali din Prezidiul Federal. În brigada internaţională de arbitraj s-au aflat şi românii Dumitru Beşe (Cluj) şi Ion Grigorescu (Târgovişte).
Au onorat cu prezenţa întrecerile mondiale de la Cluj-Napoca conducerea Federaţiei Internaţionale de Popice (FIQ / WBNA - NBC), în frunte cu preşedintele Klaus Barth, preşedintele Comisiei Tehnice şi fostul preşedinte NBC - Siegfried Schweikardt (ambii din Germania), vicepreşedintele Stelian Boariu (Germania / România), şeful arbitrilor - Milan Baricevic (Croaţia).
În mai 2019, Campionatele Mondiale de popice pentru seniori şi cadeţi (U 18) sunt programate la Rokycany (Cehia).
DAN TEODORESCU

joi, 24 mai 2018

Cuplul Duka Tilda-"Piti" Mihălcioiu şi "Nae" Lupu s-au bronzat la Cluj-Napoca


Pe arena cu 8 piste din cadrul complexului sportiv Gheorgheni, din Cluj-Napoca, au continuat întrecerile Campionatului Mondial de popice pentru seniori şi senioare. În probele de tandem mixt şi individual sprint - masculin, România a cucerit două medalii de bronz, primele de până acum, prin perechea Duka Tilda (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) - Petruţ Mihălcioiu (CRFR Cluj), respectiv "neamţul" Nicolae Lupu, component al echipei SKC Victoria Bamberg (Germania).
A mai cucerit o medalie de bronz la individual sprint - feminin unguroaica Mehesz Anita, care evoluează însă la echipa de club Electromureş Romgaz Tg. Mureş, în campionatul României.
Au rămas în afara podiumului, fiind eliminaţi înainte de semifinale, perechile Luminiţa Dogaru - Nicolae Lupu şi Daniela Lăcătuşu - Ion Cercel (la tandem mixt), respectiv Luminiţa Dogaru, Daniela Lăcătuşu, Bogdan Dudaş şi Petruţ Mihălcioiu (la individual sprint).
Clasamentele finale de premiere în aceste două probe au fost:
- Tandem mixt:
1. NAVRKALOVA Renata /  ENDRST Jan  (Cehia);
2. JAMBROVIC Ana / MARINOVIC Hrvoje  (Croaţia);
3. DUKA Tilda / MIHĂLCIOIU Petruţ Ovidiu (România) şi LIENBACHER Ramona / VSETECKA Philipp (Austria).
- Individual sprint - feminin:
1. MARICIC Ines (Croaţia);  
2. BOSAK Mirna  (Croaţia);
3. SMEVOLD Jenny (Suedia) şi MEHESZ Anita (Ungaria, componenta echipei Electromureş Romgaz Tg. Mureş).
- Individual sprint - masculin:
1. ZAVARKO Vilmos (Serbia);
2. SCHONDELMAIER Axel (Germania);
3. LUPU Nicolae (România) şi  BLAAS Wolfgang (Italia).
Joi, pe 24 mai 2018, la Cluj-Napoca sunt programate întrecerile eliminatorii din runda a doua a probei individual clasic, acolo unde România este reprezentată de Maria Ciobanu (Electromureş Tg. Mureş), Luminiţa Dogaru (Conpet Petrolul Ploieşti) şi Ion Cercel (CFR Olimpia ACB Iaşi).
Confruntările din 16-imile de finală, cu implicaţii româneşti, sunt: Maria Ciobanu - Luminiţa Dogaru (deci, vom avea cu siguranţă o româncă în optimile de finală) şi Ion Cercel - Mathias Weber (Germania, de la marii campioni de la Rot Weiss Zerbst). Hai România!
DAN TEODORESCU

La turneul internaţional Irina Deleanu: Noi medalii pentru gimnastele ieşene!

Andreea Verdeş şi Laura Aniţei

Gimnastele ieşene de ritmică Andreea Verdeş - la senioare şi Laura Aniţei - la junioare, ambele de la CSŞ Unirea , s-au aflat printre protagonistele Turneului Internaţional “Irina Deleanu”, competiţie înscrisă în calendarul Federaţiei Internaţionale de specialitate.
La întreceri au luat parte sportive de valoare din mai multe ţări europene.
În concursul senioarelor, Andreea Verdeş a avut adversare redutabile din Rusia şi a trebuit să se mulţumească doar cu locul 5 la individual compus. Ea s-a comportat foarte bine în concursul pe obiecte, în care a reuşit să câştige două medalii de argint, la minge şi măciuci şi două de bronz, la cerc şi panglică. Andreea a avut cea mai bună evoluţie la măciuci, obiect la care a realizat 17,850 puncte.
Şi junioara Laura Aniţei a atras atenţia arbitrelor, urcând pe trapta a treia a podiumului la individual compus, depăşită fiind de două gimnaste din Rusia. Laura a fost răsplătită cu medalii de argint la panglică şi la echipe, împreună cu Denisa Stoian, de la CSM Ploieşti.
În aceste zile, cele două ieşence se pregătesc sub supravegherea antrenorului Constantin Radu, pentru  participarea la Campionatele Europene de gimnastică ritmică de la Guadalajara (Spania), competiţie care va avea loc între 1 şi 3 iunie 2018.
„Cupa Irina Deleanu a însemnat un examen serios înaintea „Europenelor”, unde vor veni cele mai bune competitoare de pe continent. Avem gimnaste cu calităţi deosebite şi sperăm ca ele să „prindă aripi” după ce au participat la mai multe întreceri din „Cupa Mondială” şi să atingă vârful de formă la întrecerea continentală. Adversarele vor fi, însă, foarte puternice, talentul acestora fiind dublat şi de condiţiile de pregătire pe care le au. Fetele noastre sunt talentate, muncesc mult, dar sala nu are înălţimea necesară, nu le putem oferi condiţii optime de refacere după efort, dar credem în puterea lor de mobilizare”, ne-a spus prof. Constantin Radu, antrenorul coordonator al secţiei de profil de la CSŞ Unirea Iaşi.

Ieşeanca Andreea Prisacariu ar putea ajunge la Buenos Aires


Federația Română de Tenis acordă o atenție constantă și se preocupă de monitorizarea și încurajarea tinerilor jucători români aflați în plină cursă de afirmare pe plan internațional.
Astfel, în drumul spre Jocurile Olimpice de Tineret 2018, ce se vor desfășura la Buenos Aires (Argentina), se află mai mulți jucători și jucătoare, cei mai bine clasați fiind următorii:
- Fete:
Andreea Prisacariu (locul 49 ITF Juniors), Selma Cadâr (locul 106 ITF), Mihaela Mărculescu (locul 212 ITF), Oana Corneanu (locul 228), Andreea Velcea (locul 224).
- Băieți:
Filip Jianu (locul 15 ITF Juniors), Ștefan Paloși (locul 43 ITF), Gabriel Dica Nini (locul 101 ITF), Cezar Crețu (locul 136 ITF), Nicholas Ionel (locul 213 ITF).
În aceste zile, trei dintre acești sportivi sunt angrenați în turneul de la Bonfiglio, unde au obținut următoarele rezultate în primul tur:
Filip Jianu l-a învins pe rusul Alexei Zakharov (locul 40 în clasamentul ITF Juniors), scor 6-3, 6-0 el fiind cel mai aproape de calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires 2018.
Ștefan Paloși a câștigat în fața unuia dintre favoriți, 6-3, 7-6 cu Juan Manuel Cerundolo (Argentina, favoritul 7, locul 9 lume), continuându-și astfel evoluțiile bune.
​​​​​​​Andreea Prisacariu (care a început tenisul la arena CFR Iaşi, sub conducerea antrenoarei Oana Hâncu) a trecut cu 6-1, 6-3 de Isabella Lade (Italia).
Fiecare țară are dreptul de a fi reprezentată la Jocurile Olimpice de Tineret de maximum doi sportivi la fete, respectiv doi la băieți.
Lista celor 32 calificați se va publica după turneul de la Wimbledon, pe 16 iulie 2018.
România a avut de-a lungul timpului, la tenis, următorii reprezentanți la Jocurile Olimpice de Tineret: - Singapore, 2010: Cristina Dinu; - Nanjing, 2014: Ioana Ducu, Ioana Loredana Roșca.
(Sursa: FRT)